Acasă Alte comunitati Cetățenii croați au scăpat de vizele pentru SUA

Cetățenii croați au scăpat de vizele pentru SUA

SUA au inclus Croaţia în Programul Visa Waiver, astfel încât cetăţenii acestei ţări vor putea intra fără viză pe teritoriul american pentru o şedere de până la 90 de zile, anunță agenția Reuters, citată de Agerpres.

Secretarul pentru Securitate Internă, Alejandro Mayorkas, în coordonare cu secretarul de Stat, Antony Blinken, a desemnat Croaţia ca nou participant în Programul Visa Waiver (VWP), se arată într-un comunicat postat de site-ul Departamentului pentru Securitate Internă al SUA.

Cu începere cel târziu de la 1 decembrie, Sistemul Electronic pentru Autorizarea Călătoriilor (ESTA) va fi actualizat spre a le permite cetăţenilor croaţi să aplice pentru a călători în Statele Unite pentru turism sau afaceri pentru o durată de până la 90 de zile fără a obţine viză, precizează comunicatul.

„Desemnarea Croaţiei ca nou participant în Programul Visa Waiver este o recunoaştere importantă a intereselor economice şi de securitate comune ale ţărilor noastre”, a afirmat Alejandro Mayorkas, citat în comunicatul DHS.