Acasă Cultura / Culte Cete de colindători în port tradiţional la Muzeul Satului

Cete de colindători în port tradiţional la Muzeul Satului

Frumuseţea datinilor, a obiceiurilor de iarnă şi a costumelor tradiţionale româneşti vor fi reprezentate, în perioada 13-14 decembrie, la Festivalul de datini şi obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou „Florile Dalbe”, organizat de „Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”.

Cetele de colindători se vor aduna într-o paradă a obiceiurilor de Anul Nou, alături de grupuri de colindători din Maramureş, Buzău, Neamţ, Galaţi, Vrancea, Hunedoara, Bistriţa Năsăud şi Teleorman, după care vor colinda pe la streşinile caselor din muzeu, fiind întâmpinate de gazde cu mere, nuci şi colaci. Vor fi cete din diferite zone ale ţării, cu obiceiurile specifice: Capra, Ursul, Moşii şi Babele, Căiuţii, Pluguşorul, Sorcova, Colindele.

Deschiderea evenimentului va avea loc sâmbătă, 13 decembrie, la Galeria de Artă Populară Contemporană, unde vor răsuna colinde tradiţionale interpretate de colindătorii Centrelor de detenţie din Craiova, Ploieşti şi Bucureşti.