Acasă Cultura / Culte Cioran, omagiat la Literaturhaus din Berlin

Cioran, omagiat la Literaturhaus din Berlin

Filozoful român Emil Cioran va fi omagiat, pe 19 iunie, la Berlin printr-o lectură şi dezbatere pe marginea vieţii şi operei gânditorului român, cu participare română şi germană.

Participanţii la simpozion vor fi istoricul literar român Ilina Gregori şi istoricul şi filozoful german Jürgen Grosse, moderator fiind scriitorul şi traducătorul Ernest Wichner, director al Literaturhaus Berlin.

În cadrul serii va avea loc, în interpretarea scriitorului Ernest Wichner, o lectură din scrierile lui Emil Cioran, în limba germană, alături de o lectură din jurnalul scriitorului, jurnalistului şi editorului german Fritz Raddatz – fost redactor-şef al editurii Rohwolt şi şef al rubricii culturale a prestigiosului săptămânal „Die Zeit” – lectură care va cuprinde pasajele referitoare la filozoful român, de care l-a legat o îndelungată prietenie.

În registru spiritual, Emil Cioran este, alături de Mircea Eliade şi Eugen Ionescu, una din cele mai cunoscute figuri ale culturii române în Germania, familiară celor mai diverse cercuri ale intelectualităţii germane, care l-a numit „un nihilist de o rară eleganţă”, mulţi considerându-l drept cel mai mare sceptic şi critic al culturii în secolul XX. Operele sale au cunoscut în ultimele două decenii zeci de editări şi reeditări în spaţiul german, unele din textele traduse din limba franceză nefiind încă accesibile în întregime nici publicului român.

Ilina Gregori a absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti. S-a stabilit în anul 1970 în Germania, unde şi-a continuat studiile în domeniile filozofiei, romanisticii şi literaturii comparate, susţinând doctoratul în filozofie la Universitatea din Aachen. În 1976 a devenit docentă la Universitatea Liberă din Berlinul Occidental. A publicat numeroase studii în Germania şi România.

Jürgen Grosse a studiat Istoria şi Filozofia, publicând numeroase lucrări privind spiritualitatea europeană, între care amintim „Ernstfall Nietzsche, Debatten vor und nach 1989” („Cazul grav Nietzsche – dezbateri anterioare şi ulterioare anului 1989” – 2010), „Die Arbeit des Geistes” („Munca spiritului” – 2013). Cea mai recentă lucrare a sa poartă titlul „Erlaubte Zweifel – Cioran und die Philosophie” („Dubii îngăduite – Cioran şi filozofia”), fiind apărută în anul 2014 la editura Duncker & Humblot din Berlin.

Ernest Wichner este scriitor, traducător, critic literar şi editor german de origine română. Din anul 2003 este directorul Literaturhaus Berlin. A tradus în limba germană numeroşi autori români, între care Ana Blandiana, Daniel Bănulescu, Max Blecher, Mircea Cărtărescu, Nora Iuga, Ion Mureşan, Norman Manea, Gellu Naum, Cristian Popescu, Dumitru Ţepeneag şi Varujan Vosganian. A publicat poezie, proză şi eseistică, a editat şi coordonat numeroase antologii.