La sfârșitul lunii noiembrie, Europol a sprijinit Franța și Spania, precum și Italia și România pentru destructurarea unor grupări internaționale de crimă organizată implicate în traficul de persoane și exploatare sexuală. În cadrul a două operațiuni au au avut loc numeroase arestări, protejarea victimelor și confiscarea unor bunuri.
Franța și Spania: perturbarea unei rețele chineze de trafic de persoane
Desfășurată în comun de Franța și Spania, această operațiune a vizat un grup chinez de crimă organizată implicat în traficul de ființe umane în scopul exploatării sexuale. Rețeaua, activă de câțiva ani, a coordonat rețele de exploatare sexuală în Franța și în mai multe state membre ale UE. Membrii rețelei au închiriat apartamente online pe termen scurt, un modus operandi cunoscut și sub numele de ‘sex tours’ sau ‘carusels’.
Gruparea folosea mai multe metode de recrutare, vizând în primul rând femeile chineze prin centre de apeluri cu sediul în China, Spania și Franța. Unele victime au fost recrutate în China și știau că se vor angaja în prostituție, dar au fost induse în eroare cu privire la condițiile de exploatare care le așteptau. Altele credeau că merg în UE pentru a munci legal, dar au ajuns să fie obligate să se prostitueze. În plus, rețeaua criminală a vizat și femeile chineze vulnerabile care se aflau deja în UE. Multe dintre sutele de victime fie obținuseră legal vize de turist, fie de muncă, altele au fost introduse ilegal în UE.
Italia și România: perturbarea unei rețele românești de trafic de persoane
Desfășurată în comun de Italia și România, o altă operațiune a vizat un clan din Iași. Grupul de crimă organizată, care a funcționat peste 20 de ani, a exploatat fete tinere prin constrângere, violență și manipulare psihologică și a avut legături strânse cu mafia albaneză din Roma.
Au avut loc 25 percheziții domiciliare (20 în România, 5 în Italia) în urma cărora a fost confiscată suma de 20.000 de euro numerar, 19 persoane fiind arestate și alte 2 – plasate sub control judiciar. De asemenea, au fost blocate 99 de conturi bancare despre care se presupune că au fost folosite pentru spălarea banilor. Cu ocazia perchezițiilor, a fost descoperite și confiscat și un adevărat arsenal de arme albe. 10 proprietăți imobiliare, 8 mașini de lux, bijuterii, 45 de documente, 32 de telefoane mobile și 3 calculatoare confiscate în România.
Reţeaua criminală folosea metoda ”lover boy” pentru a recruta tinerele pe care le obligau să se prostitueze la Roma. Numai în perioada de anchetă, rețeaua criminală este suspectată că a generat un profit estimat la 1,7 milioane euro.
















