Acasă România CNA va monitoriza cum este mediatizată campania de vaccinare împotriva Covid 19

CNA va monitoriza cum este mediatizată campania de vaccinare împotriva Covid 19

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a anunțat că va monitoriza modul cum va fi mediatizată campania de vaccinare împotriva Covid.

Întrunit în ședința publică din data de 22.12.2020, Consiliul Național al Audiovizualului a adoptat Instrucțiunea CNA nr. 5 din 22.12.2020, referitoare la desfășurarea în audiovizual a campaniei de informare și comunicare privind vaccinarea împotriva COVID-19 în România. În acest context, Consiliul amintește radiodifuzorilor obligația respectării prevederilor legislației audovizualului privind informarea corectă a publicului în emisiunile informative și de dezbatere în care sunt abordate teme ce au legatură cu vaccinarea impotriva COVID – 19 și le solicită să trateze cu maximă atenție și responsabilitate acest subiect. În vederea respectării dispozițiilor Legii audiovizualului și Codului de reglementare a conținutului audiovizual, menționăm că CNA, în calitatea sa de garant al interesului public, va monitoriza cu celeritate modul în care este reflectată în spațiul audiovizual campania privind vaccinarea împotriva COVID-19 în România.