Acasă Cultura / Culte Colaborarea comunităţii româneşti cu autorităţile spaniole, pași înainte

Colaborarea comunităţii româneşti cu autorităţile spaniole, pași înainte

Primăria orașului Quintanar de la Orden (Spania) împreună cu Asociația Culturală Hispano-Română GENTE au organizat, zilele trecute, inaugurarea noului sediu al asociației.

La eveniment au participat Magdalena Lungu, consilier diplomatic responsabil cu problematica comunității române din Spania, Doina Boblea, șeful Oficiului consular din Ciudad Real și Gabriela Damian, referent în cadrul ICR Madrid, iar partea spaniolă a fost reprezentată de primarul localității, Juan Carlos Luis Navalon împreună cu serie de consilieri locali.

În mesajul său, reprezentantul Ambasadei a apreciat nivelul bun de integrare al românilor din zonă, a mulțumit autorităților locale pentru sprijinul pe care-l dau acestui proces, pentru deschiderea manifestată și foarte buna colaborare cu Asociația GENTE și și-a exprimat speranța ca, odată cu noua locație, activitatea asociației și colaborarea româno-spaniolă va căpăta un nou avânt.

Diplomatul român a precizat că Ambasada României la Madrid sprijină toate inițiativele ce au ca obiectiv buna integrare și conservarea valorilor culturale, de limbă și spirituale românești.

Primarul spaniol, la rândul său, a salutat buna integrare a românilor în comunitatea locală precum și excelenta colaborare dintre români și spanioli și a subliniat faptul că noul sediu își deschide porțile atât pentru români cât și pentru spanioli, fără a se face distincție pe criterii de naționalitate, religie, cultură sau ideologie; de asemenea, edilul a ținut să precizeze că noua locație va asigura, de câte ori este necesar, spațiul pentru desfășurarea activității consulatului itinerant organizat de către Oficiul consular de la Ciudad Real.