În marja participării sale la Conferinţa „Dezvoltarea durabilă a economiei albastre a Mării Negre. Intensificarea cooperării marine şi maritime”, organizată, ieri, de Ministerul Afacerilor Externe împreună cu Comisia Europeană, şeful diplomaţiei române, Titus Corlăţean a avut o întrevedere cu Maria Damanaki, comisarul european pentru afaceri maritime şi pescuit.
Cei doi oficiali au fost de acord asupra necesităţii de a consolida cooperarea regională la Marea Neagră în scopul generării unei mai mari coerenţe între iniţiativele europene şi formatele de cooperare existente, în beneficiul întregii regiuni.
Ministrul afacerilor externe a subliniat că parafarea şi, ulterior, semnarea Acordurilor de Asociere la UE pentru două dintre statele din regiunea Mării Negre, respectiv Republica Moldova şi Georgia, la Summit-ul de la Vilnius, sprijinită puternic de România, va contribui la intensificarea interacţiunii dintre UE şi Organizaţia Cooperării Economice la Marea Neagră (OCEMN).
A remarcat, totodată, că exercitarea, în primul semestru al anului 2014, a preşedinţiei Consiliului UE de către Grecia şi a preşedinţiei OCEMN de către Bulgaria oferă posibilitatea concentrării eforturilor în scopul obţinerii de rezultate concrete în cadrul interacţiunii UE-OCEMN în domenii de interes comun precum transportul maritim şi infrastructura aferentă, protecţia mediului, economia maritimă şi turismul.
Ministrul Titus Corlăţean a exprimat sprijinul României pentru continuarea demersurilor în vederea alinierii politicilor şi instrumentelor interne şi cele externe ale UE cu relevanţă pentru regiunea Mării Negre, şi anume Sinergia Mării Negre, Strategia UE pentru Regiunea Dunării şi Politica Maritimă Integrată. În context, a subliniat că interconectarea instrumentelor menţionate va contribui la creşterea capacităţii partenerilor non-UE de a accesa mai eficient fondurile UE destinate cooperării în bazinul maritim pe diverse domenii, inclusiv pentru cooperarea transfrontalieră.
Comisarul european a apreciat colaborarea pe care Uniunea Europeană o are cu Organizaţia Cooperării Economice la Marea Neagră (OCEMN) şi a subliniat că doar printr-o abordare comună şi la toate nivelurile – supra-statal, naţional, regional şi între statele costiere – se poate răspunde adecvat provocărilor actuale în bazinul Mării Negre, în beneficiul creşterii economice în regiune. Comisarul Damanaki a precizat, totodată, că Politica Maritimă Integrată a devenit o prioritate transversală a programului actualei Preşedinţii elene a Consiliului UE, subliniind că, în ultimii şapte ani, Uniunea Europeană a investit aproape 140 milioane euro în bazinul Mării Negre sub egida Sinergiei Mării Negre, ilustrând astfel angajamentul UE faţă de această regiune.
În finalul întrevederii, comisarul european Maria Damanaki a exprimat aprecieri pentru angajamentul României ca stat membru UE pentru consolidarea formatelor şi instrumentelor de cooperare la Marea Neagră. Totodată, a adresat mulţumiri autorităţilor române pentru găzduirea, la Bucureşti, a conferinţei, eveniment care a reunit toate statele riverane, prezente atât la nivel guvernamental cât şi prin reprezentanţi ai mediului de afaceri, academic şi al societăţii civile.