Acasă Stiri Comisia Europeană a semnat un al treilea contract cu BioNTech-Pfizer pentru încă...

Comisia Europeană a semnat un al treilea contract cu BioNTech-Pfizer pentru încă 1,8 miliarde de doze de vaccin  

Astăzi, 20 mai, Comisia Europeană a semnat un al treilea contract cu societățile farmaceutice BioNTech și Pfizer. Prin intermediul lui se rezervă încă 1,8 miliarde de doze de vaccin în beneficiul tuturor statelor membre ale UE, în perioada cuprinsă între sfârșitul anului 2021 și 2023. El va permite achiziționarea a 900 de milioane de doze de vaccin actual și de vaccin adaptat la variante, cu opțiunea de a achiziționa alte 900 de milioane de doze. Contractul prevede ca producția de vaccinuri să se efectueze în UE și ca elementele componente esențiale să provină din UE. În plus, el prevede că, încă de la începutul disponibilității vaccinurilor în 2022, livrarea lor în UE este garantată. Datorită cooperării, derulate în condiții bune, cu întreprinderile în temeiul contractelor actuale și a unor măsuri instituite, livrarea dozelor în timp util este asigurată. A fost consolidată posibilitatea ca statele membre să revândă sau să doneze doze țărilor care au nevoie de ele, din afara UE sau prin intermediul mecanismului COVAX, contribuind la un acces global și echitabil la vaccin, în întreaga lume. Acest nou contract va consolida capacitatea UE de a produce vaccinuri, permițând astfel deservirea altor piețe din întreaga lume.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat: „Odată cu semnătura noastră, noul contract este acum în vigoare, ceea ce este o veste bună pentru lupta noastră pe termen lung în vederea protejării cetățenilor europeni împotriva virusului și a variantelor sale! Producția și livrarea în UE a până la 1,8 miliarde de doze sunt garantate. Contractele potențiale cu alți producători vor urma același model, în beneficiul tuturor.

Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, a declarat: „Trebuie să fim cu un pas înaintea virusului. Aceasta înseamnă să avem acces la vaccinuri adaptate pentru a ne proteja împotriva amenințării pe care o reprezintă variantele, pentru a potența vaccinurile cu scopul de a prelungi imunitatea, precum și pentru a ne proteja populația tânără. Ne concentrăm în mod prioritar asupra tehnologiilor care și-au dovedit valoarea, cum ar fi vaccinurile pe bază de mARN, dar ne menținem opțiunile deschise. Ultimele luni au demonstrat în mod clar necesitatea de a avea acces la o gamă largă de vaccinuri și de tehnologii diverse, precum și la parteneri fiabili. Pe măsură ce ritmul vaccinării crește în fiecare zi, iar activitatea vizând obținerea unor mijloace terapeutice eficace se intensifică, putem privi în viitor cu mai mult optimism și cu mai multă încredere.”

Contractul semnat astăzi cu alianța BioNTech-Pfizer va suplimenta portofoliul larg de vaccinuri care urmează să fie produse în Europa, bazat pe contractele semnate deja cu AstraZenecaSanofi-GSKJanssen Pharmaceutica NVCurevac și Moderna și cu însăși BioNTech/Pfizer. Comisia a autorizat introducerea pe piață condiționată a vaccinurilor dezvoltate de BioNTech și PfizerModernaAstraZeneca și Johnson and Johnson. Acest portofoliu diversificat de vaccinuri asigură accesul Europei la doze suficiente pentru a-și imuniza întreaga populație, inclusiv împotriva variantelor virusului.

BioNTech este o companie germană care colaborează cu societatea Pfizer din SUA în vederea dezvoltării unui vaccin bazat pe ARN mesager (mARN). mARN joacă un rol fundamental în biologie, transferând instrucțiuni de la ADN la aparatul celular care sintetizează proteine. În cazul unui vaccin mARN, aceste instrucțiuni determină producerea unor fragmente inofensive ale virusului pe care corpul uman le utilizează pentru a genera un răspuns imunitar capabil să prevină sau să combată o anumită boală.

Comisia a decis să sprijine în continuare acest vaccin pe baza unei evaluări științifice solide, a tehnologiei utilizate, a experienței companiilor în dezvoltarea vaccinului și a capacității lor de producție pentru a aproviziona întreaga UE. Comisia va completa, în plus, acest contract cu alte contracte vizând vaccinuri bazate pe alte tehnologii, continuând astfel abordarea de succes bazată pe constituirea unui portofoliu, pe care a adoptat-o încă de la începutul pandemiei.

Context

La 17 iunie, Comisia Europeană a prezentat o strategie europeană vizând accelerarea dezvoltării, producerii și punerii la dispoziție pe scară largă a unor vaccinuri eficace și sigure împotriva COVID-19. În schimbul dreptului de a cumpăra un număr specificat de doze de vaccin într-un anumit interval de timp, Comisia finanțează o parte din costurile inițiale suportate de producătorii de vaccinuri în baza unor acorduri preliminare de achiziție.

Având în vedere variantele actuale și viitoare ale SARS-CoV-2, Comisia și statele membre negociază noi acorduri cu întreprinderi care contribuie deja la portofoliul de vaccinuri al UE, care ar permite achiziționarea de vaccinuri adaptate rapid, în cantități suficiente, pentru a consolida și a prelungi imunitatea.

Pentru a achiziționa noile vaccinuri, statele membre pot utiliza pachetul REACT-EU, unul dintre cele mai mari programe din cadrul noului instrument Next Generation EU, care continuă și extinde măsurile de răspuns la criză și de redresare în urma daunelor cauzate de criză.