Acasă Europa Companiile româneşti din sectorul IT&C promovate în Marea Britanie

Companiile româneşti din sectorul IT&C promovate în Marea Britanie

România a participat pentru prima dată cu pavilion național la cea de-a șaptea ediție a târgului internațional din domeniul IT&C Apps World London, care s-a desfășurat la ExCel London în perioada 18-19 noiembrie 2015.În pavilionul naţional, organizat de Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri în colaborare cu Asociaţia Română pentru Industria Electronică și Software (ARIES) şi cu sprijinul Biroului de Promovare Comercial Economică (BPCE) Londra au fost prezente nouă firme românești cu produse și servicii.

Obiectivul principal al participării României la Apps World London, una din cele mai prestigioase manifestări de profil, organizată în acest an cu titlul Pioneering Innovation in Multi-Platform Apps, îl reprezintă promovarea produselor și serviciilor proprii ale firmelor românești și industriei IT&C, identificarea de oportunităţi de afaceri și atragerea de investiţii, precum și dezvoltarea unor proiecte româno-britanice, inclusiv pe terţe pieţe.

Participarea românească la Apps World London are loc în cadrul programului de susţinere şi promovare a exportului cu finanţare parţială de la bugetul de stat, coordonat în parteneriat public-privat prin Consiliul de Export, înscriindu-se în proiectul iniţiat de BPCE Londra privind promovarea ofensivă a sectorului IT&C și companiilor româneşti pe piaţa britanică, fiind a patra misiune economică din acest domeniu care are loc în Marea Britanie în intervalul noiembrie 2014-noiembrie 2015.