Uniunea Europeana va permite în curând cetățenilor ucraineni și georgieni să călătorească în statele blocului comunitar fără a avea nevoie de vize, după ce s-a ajuns la un acord pentru a pune capăt unei dispute interne, care a blocat până acum respectarea promisiunilor făcute la Kiev și Tbilisi, transmite Reuters.Negocierile dintre statele UE şi Parlamentul European s-au prelungit târziu în noapte, la Bruxelles, dar părţile implicate au ajuns la un compromis cu privire la termenii şi mecanismul care urmează să fie utilizați pentru a ridica regimul vizelor în cazul unor urgenţe.
Ucraina şi Georgia încearcă de câţiva ani să se îndepărteze de Moscova în schimbul unor relaţii mai apropiate cu Uniunea Europeană. Însă, ucrainenii şi georgienii şi-au exprimat anterior frustrarea vizavi de eşecul înregistrat de liderii europeni în respectarea promisiunii de ridicare a vizelor de călătorie.
După criza migranţilor, statele europene s-au arătat mai precaute faţă de decizia de a ridica vizele de călătorie pentru aproximativ 45 de milioane de ucraineni şi cinci milioane de georgieni.