Acasă Alte comunitati Consulat itinerant în Palma de Mallorca la sfârşitul lunii

Consulat itinerant în Palma de Mallorca la sfârşitul lunii

Consulatul General al României la Barcelona a anunţat că în perioada 30 – 31 octombrie va organizează un nou consulat itinerant în Palma de Mallorca.

În atenţia cetăţenilor români rezidenţi în Insulele Baleare, Consulatul precizează că activitatea cu publicul se va desfăşura la CASAL DE INMIGRANTES, S/ Eusebio Estada núm. 48, Palma, după următorul program:

– 30.10.2015, între orele 10.00 -18.00, se vor prelua cererile

-31. 10.2015, între orele 11.00 -14.00, se vor elibera documentele (acte notariale, certificate de naştere, paşapoarte).

Activitatea se va desfăşura numai pe bază de programare prealabilă, ceea ce presupune adresarea în mod direct consulatului până cel târziu la data de 25.10.2015, pentru a solicita o programare pentru serviciul consular dorit.