Acasă România „Copiii românilor din Diaspora”, eveniment dedicat de autoritățile sucevene copiilor cu părinții...

„Copiii românilor din Diaspora”, eveniment dedicat de autoritățile sucevene copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate

Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” din Suceava, împreună cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava, sub egida Consiliului Județean Suceava, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Suceava organizează miercuri, 8 august, de la ora 11:00, a treia ediție a acțiunii „Copiii românilor din Diaspora”. Ca și în anii precedenți, dezbaterile se desfășoară în cadrul Proiectului „Luna Diasporei”, derulat în luna august de Consiliul Județean Suceava.

Managerul Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera”, Gabriel Cărăbuș, a spus că în cadrul dezbaterilor se va avea în vedere abordarea problematicii specifice situației copiilor ai căror părinți se află la muncă în străinătate, cu identificarea și punerea în discuție a diverselor situații referitoare la copiii românilor plecați în afara țării, cu situația copiilor rămași acasă în grija unui singur părinte sau chiar a bunicilor sau a altor rude, cu informații privind acest fenomen, cu modul de monitorizare și constatări exemplificative, inclusiv cu ceea ce se face în mod concret, din punct de vedere instituțional, pe acest segment, cu abordările avute în vedere de diverse instituții și, bineînțeles, cu discuţii cu cei în cauză, care sunt invitați să participe la eveniment.