Acasă Cultura / Culte Corul de Copii Radio în Finala Competiţiei Corale Euroradio 2015

Corul de Copii Radio în Finala Competiţiei Corale Euroradio 2015

  Corul de Copii Radio s-a calificat în Finala Competiţiei Corale Let the Peoples Sing, ediţia 2015 – un apreciat eveniment internaţional din circuitul muzicii vocale, aflat sub auspiciile Uniunii Europene de Radio şi Televiziune.      Semifinala concursului s-a desfăşurat la München pe 22 şi 23 ianuarie 2015.  Dintre cele 19 ansambluri corale propuse de 13 organizaţii  afiliate  Uniunii Europene de Radio care au participat la această etapă, juriul internaţional a selectat – în urma audierii înregistrărilor radio –  9 ansambluri din Danemarca, România, Statele Unite ale Americii, Austria, Germania, Letonia, Suedia, Bulgaria şi Marea Britanie.

Astfel, pe 11 octombrie Corul de Copii Radio dirijat de Voicu Popescu va evolua în finala de la München în cadrul categoriei „Coruri de copii şi tineret”,  într-un concert public în Studioul 1 al Radiodifuziunii Bavareze.

Înfiinţat în 1945, Corul De Copii Radio a avut o evoluţie spectaculoasă încă de la apariţia sa în peisajul muzical românesc şi a demonstrat deja şi pe plan internaţional nivelul său artistic. Cele peste 50 de participări la festivaluri, turnee artistice şi concursuri internaţionale în aproape toate statele Europei, în Japonia, SUA şi Canada, au adus tinerilor artişti preţioase distincţii şi premii şi au contribuit la acordarea, în 2004, de către Federaţia Corurilor din U. E., a titlului de „Ambasador Cultural Al Uniunii Europene”.

Recitalurile, concertele „a cappella”, contribuţiile aduse interpretărilor unor capodopere vocal-simfonice alături de Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, Filarmonica din Munchen, Orchestra de Stat Bavareză, sub bagheta unor mari maeştri români şi străini ca: Iosif Conta, Ludovic Bacs, Horia Andreescu, Cristian Badea, Jing Wang, Lawrence Foster, Wayne Marshall, Zubin Mehta, au dezvăluit deosebitele calităţi interpretative ale formaţiei.

Radiodifuziunea Bavareză din München, Germania (BR) organizează şi coordonează ediţia 2015 a acestei competiţii deschise corurilor de amatori. Obiectivele concursului sunt stimularea interesului pentru acest gen de muzică, promovarea  rolului Uniunii Europene de Radio şi al radiodifuziunilor publice afiliate în organizarea unor evenimente muzicale marcante cu profil radiofonic şi crearea de conţinut pentru programele de muzică corală, cu posibilitatea de difuzare pe toate platformele media.