Acasă România Creşterea preţurilor este cea mai mare îngrijorare a românilor în 2022

Creşterea preţurilor este cea mai mare îngrijorare a românilor în 2022

Foto: capital.ro

Creşterea preţurilor este cea mai mare îngrijorare a românilor în acest an, deşi ei se declară mai optimişti decât în trecut, conform unui studiu Ipsos care a acoperit 33 de ţări.

Românii au avut un an dificil într-o măsură mult mai mare comparativ cu media ţărilor investigate, însă se declară optimişti cu privire la 2022. Pe de altă parte, aceştia sunt îngrijoraţi de creşterea preţurilor, nu cred că vom deveni mai toleranţi cu ceilalţi şi sunt sceptici în privinţa vaccinării masive anti-COVID-19 la nivel mondial, potrivit Agerpres.

Mai bine de jumătate (56%) dintre persoanele intervievate în cele 33 de ţări consideră probabil ca în 2022 peste 80% din populaţia globului să se vaccineze cu cel puţin o doză împotriva COVID-19. Respondenţii din ţările latino-americane (Peru – 81%, Brazilia – 76%, Mexic – 75%), precum şi cei din China (80%), Malaysia (79%) sau India (75%) sunt cei mai optimişti. Europenii se numără printre cei mai neîncrezători la acest capitol – în special cetăţenii din Ungaria (29%), Polonia, Germania (33%, fiecare) sau Elveţia (34%).

Tot într-o zonă de scepticism se situează şi românii: 44% dintre conaţionalii noştri sunt de părere că e puţin probabil ca minimum o doză de vaccin anti-coronavirus să fie administrată în rândul a peste 80% dintre cetăţenii Planetei, în cursul anului 2022. Mai încrezători se arată românii cu vârste cuprinse între 35-49 ani (50% nivel de acord), persoanele cu educaţie medie (48%), respectiv cei care sunt proprietarii unei afaceri (47%).

Majoritatea celor intervievaţi (60%) cred că în 2022 se vor înregistra mai multe fenomene meteo extreme faţă de 2021. Cetăţenii din ţările europene afectate de inundaţii în cursul anului trecut sunt mai înclinaţi să răspundă afirmativ la acest capitol – Olanda (72%), Marea Britanie (69%), Italia (68%) sau Belgia (66%). România se situează aproape de media globală (57% nivel de acord).

Pe plan global, 45% dintre respondenţi se aşteaptă ca numărul călătoriilor cu avionul să se reducă faţă de 2019, anul dinaintea pandemiei. Ies în evidenţă aici în special ţările asiatice – China (68% nivel de acord), Singapore (67%) sau Malaysia (66%). Şi la acest capitol România se încadrează în media globală (44% nivel de acord).

La nivel mondial, 3 din 4 consumatori se aşteaptă ca preţurile să crească mai rapid decât veniturile populaţiei. Românii se situează în topul naţiunilor îngrijorate de acest fenomen (85% nivel de acord), în contextul unei inflaţii record şi creşterii alarmante a preţurilor pentru gaze naturale şi energie. Bărbaţii din România sunt în general mai preocupaţi de acest aspect prin comparaţie cu femeile (88% vs 82%); niveluri de îngrijorare peste media naţională se înregistrează în rândul românilor cu educaţie superioară (93%), respectiv a celor cu vârste cuprinse între 35-49 ani (92%).

Un nivel similar de îngrijorare îl manifestă cetăţenii din Rusia (88%), Chile (85%) sau Olanda (85%).

O treime dintre participanţii la studiu (35%) se aşteaptă la prăbuşirea principalelor burse globale în 2022 – o scădere cu 5 puncte procentuale faţă de ediţia anterioară a studiului, desfăşurată în 2020. România se încadrează în media globală (33% nivel de acord), în timp ce Polonia (55%) şi Rusia (48%) se numără printre naţiunile europene cele mai îngrijorate de acest aspect.

71% dintre participanţii la studiul Ipsos anticipează că zonele din centrele oraşelor se vor aglomera din nou pe măsură ce angajaţii vor reveni la munca la birou în mod uzual. Locuitorii din China (87%) sau Malaysia (86%) sunt cei mai convinşi de acest lucru, în timp ce românii se apropie de media globală, cu un nivel de acord de 68%. La polul opus, britanicii sunt cei mai sceptici (57% nivel de acord).

Pe plan internaţional, 28% dintre respondenţi cred că oamenii din ţara lor vor deveni mai toleranţi unii cu alţii – în special cei din ţări asiatice precum China (83%), Malysia (66%) sau India (60%). La acest capitol, românii se situează în partea inferioară a clasamentului global: 7 din 10 conaţionali nu cred că vom deveni mai toleranţi faţă de ceilalţi în cursul acestui an. Cei mai sceptici sunt în special românii cu educaţie ridicată (85%), tinerii sub 35 de ani (75%) sau seniorii peste 50 de ani (73%).

Indicatorul referitor la toleranţă atinge nivelul maxim de dezacord în Franţa (81%).

Referitor la capitolul Tehnologie – românii sunt sceptici că Guvernul va introduce în 2022 reguli stricte pentru companiile mari din acest domeniu. 6 din 10 respondenţi – atât pe plan global cât şi în România – sunt de părere că în 2022 mult mai mulţi oameni îşi vor trăi vieţile în mediul virtual. Japonezii sunt cel mai puţin de acord cu această afirmaţie (18%), dat fiind faptul că tehnologia şi mediul digital reprezintă deja părţi esenţiale ale culturii nipone contemporane.

38% dintre persoanele intervievate consideră că este probabil ca guvernul ţării lor să adopte reguli stricte în privinţa marilor companii din domeniul tehnologiei. Asta, în contextul în care un alt studiu Ipsos – Global Trends Survey 2021 – a indicat faptul că 83% dintre consumatorii la nivel global cred despre companiile de Social Media că au prea multă putere. Românii sunt printre cei mai sceptici cu privire la astfel de iniţiative legislative în domeniul tehnologiei (27% nivel de acord), aproape de francezi (28%) sau suedezi (26%).