Acasă Cultura / Culte ”Ctitorii jurnalismului francez”, la Academia Oamenilor de Știință din România

”Ctitorii jurnalismului francez”, la Academia Oamenilor de Știință din România

 La 1 februarie 2017, la Academia Oamenilor de Ştiinţă din România, a avut loc Conferinţa ”Ctitorii jurnalismului francez”, susţinută de Victor Botez, doctor în Filosofie, membru de onoare al AOSR, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. Conferinţa s-a desfăşurat în Sala ”Drepturile Omului” a instituţiei şi s-a bucurat de participarea unui public format din membri ai lumii academice, cadre universitare, cercetători ştiinţifici, studenţi.

Conferinţa a avut drept punct de plecare lucrarea Ils ont fait la presse. L’histoire des journaux en France en 40 portraits (Vuibert, 2010), realizată de Yves Agnès şi Patrick Eveno. În prima parte a prelegerii, conferenţiarul a exprimat o serie de consideraţii asupra rolului şi importanţei presei în societate – presa, ”a patra putere în stat”, instituţie a libertăţii şi democraţiei – cu trimiteri documentate la începuturile presei româneşti (Ion Heliade-Rădulescu, Mihail Kogălniceanu). Vorbitorul a dezvoltat, în continuare, o imagine de ansamblu a istoriei presei franceze, de la origini până azi, de-a lungul a aproape patru secole de evoluţie. În acest cadru, şi-a focalizat demersul analitic pe figurile emblematice ale jurnalismului francez, cu un rol major în naşterea şi dezvoltarea acestuia: Théophraste Renaudot (1586-1633), fondatorul primului ziar francez, Gazette (30 mai 1631); Honoré Gabriel Rigueti, conte de Mirabeau (1749-1791), ziarist, orator, revoluţionar, înmormântat la Panthéon (Paris), preşedinte al Adunării Constituante a Franţei (1791); Charles-Louis Havas (1783-1858), creatorul primei agenţii de presă din lume; Émile Zola (1840-1902), scriitor şi jurnalist (Le Figaro ş.a.), celebru pentru ciclul de articole ”J’Accuse”, prin care a salvat de la moarte pe căpitanul Alfred Dreyfus; Georges Clemenceau (1841-1929), fondator de ziare, prim-ministru al Franţei (1917); Jean Jaurès (1859-1914), fondatorul ziarului L’Humanité (1904); Caroline Rémy (Séverine) (1855-1929), creatoarea ziarului Cri du Peuple, Marguerite Durand (1864-1936), iniţiatoarea ziarului La Fronde (1897); Georges Bourdon (1868-1938), organizatorul profesiei de jurnalist şi al Federaţiei Internaţionale a Ziariştilor; Hubert Beuve-Méry (1902-1989), fondatorul ziarului Le Monde (1944); Albert Camus (1913-1960), ziarul Combat, premiul Nobel pentru literatură (1957); Cino del Duca (1899-1967), „presa de inimă”, ziarul Nous Deux (1947); Jean-Jacques Servan-Schreiber (1924-2006), ziarul L’Express (1953). Prin conferinţa desfăşurată la AOSR, eveniment de ţinută academică, Dr. Victor Botez a realizat un excurs ştiinţific şi cultural în universul jurnalismului francez, o lecţie de istorie a presei, utilă în lumea de azi, în care şi a patra putere în stat are nevoie de o continuă profesionalizare, de repere şi modele prestigioase.

Conferinţa deschide seria de Conferinţe organizate de Secţia Filosofie, Psihologie, Teologie, Jurnalism a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România în 2017. Conform preşedintelui Secţiei, prof. univ. dr. Angela Botez, amfitrion al manifestării, următoarele conferinţe vor avea drept teme Raportul dintre Securitate şi Terorism în lumea actuală, Naşterea şi dezvoltarea jurnalismului în Marea Britanie, Mass-media în Statele Unite ale Americii, Jurnalismul şi jurnaliştii în slujba Marii Uniri etc. Seria de Conferinţe anunţă, încă de la prima manifestare, un eveniment ştiinţific şi cultural important al lumii academice româneşti.