Acasă Cultura / Culte CURIOZITATEA ȘI ATENȚIA LOR ÎMPLETITE NU SUNT SURPRINSE ÎN NICIO FOTOGRAFIE 

CURIOZITATEA ȘI ATENȚIA LOR ÎMPLETITE NU SUNT SURPRINSE ÎN NICIO FOTOGRAFIE 

prof. DIANA SOLKOTOVICZi luminoasă de toamnă. Și afară, și în clasa plină cu copii. La ora de limba română a sosit un oaspete cu cadouri: cărți cu povești. Copiii, timizi. Oaspetele, cu lacrimi în ochi. După Bună ziua! și Cum te cheamă? au urmat dialoguri care ar fi fost obișnuite într-un sat dacă acesta s-ar fi aflat în România. Dar să auzi copii povestind despre sat, despre ce le place sau cu ce se ocupă în afara școlii în românește într-un sat din Serbia este emoționant. După ce a fost ales cel mai mic (care are 6 ani împliniți luna aceasta)  pentru a-i fi înmânată cea mai mare carte (care îl acoperă atunci când o ia în mâini până la genunchi), musafirul, președintele AGIRO din România, domnul Viorel Dolha, își ia rămas bun de la copii lăsând un teanc de cărți cu povești pe masă. Partea cea mai frumoasă a vizitei a fost, de fapt, după plecarea vizitatorului, când cărțile fiind împărțite, unul dintre copiii cei mari (de a opta) care și-a ales o carte de povești de Ion Creangă începe să citească, cu glas tare, cuprinsul cărții: Ursul păcălit de vulpe. Cei care au participat la ore și anul trecut încep să râdă: O știm! Cei în necunoștință de cauză, curioși, nevoie mare!  Câțiva care au frați mai mari care au fost anul trecut la română, o știu deja de la aceștia. La rând e Soacra cu trei nurori! și o fetiță din prima bancă spune: Asta-mi place cel mai mult! Curiozitatea și atenția lor împletite nu sunt surprinse în nicio fotografie. Nici comentariile lor legate de alte titluri. Fericirea lor când, mai târziu, citesc o poveste din altă carte ar fi adus soare în clasă și de-ar fi fost ploaie afară. Așa că fiecare, la propunerea mea, chiar și cel mai mic (care mă întreabă de trei ori: Acesta e alfabet latin? ca tot el să răspundă: Păi eu îl știu!), citesc clasei primul paragraf din cartea pe care tocmai au primit-o. La sfârșitul orei mezinul îmi înapoiază cu un aer grav cartea declarându-mi că e foarte grea (referința fiind făcută la greutatea fizică) și că preferă una mai mică. Și ca temă primesc toți să transcrie trei fraze din cărțile lor. Și nici măcar cei mai mici, care nu au învățat alfabetul latin la școală, nu protestează.  Și, așa cum le sugerase domnul învățător care le-a dăruit cărțile, cuvintele pe care nu le știu să le sublinieze cu un creion colorat pentru a le fi explicate de doamna profesoară. Care, spre norocul meu, sunt eu….

12226382_10206818769201614_425112929_n

 12233119_10206818769081611_211663494_n