Curs de limba română la Berlin, de Ziua Europeană a Limbilor

Curs de limba română la Berlin, de Ziua Europeană a Limbilor

Un curs de limbă română sub îndrumarea Anei-Maria Carabelea va avea loc la 26 septembrie, cu începere de la orele 10.00, la Biblioteca Bodo-Uhse din zona Lichtenberg a Berlinului, în cadrul manifestărilor organizate cu ocazia Zilei Europene a Limbilor. Cursul este organizat de Institutul Cultural Român din Berlin, membru al EUNIC Berlin.

”Ziua europeană a limbilor” este marcată la Berlin de Comunitatea institutelor culturale europene din Berlin (EUNIC Berlin) în colaborare cu reprezentanţa Comisiei Uniunii Europene şi cu bibliotecile din Berlin, care orgenizează în zilele de 26 și 27 septembrie cursuri de limbă pentru elevii din clasele primare, prin intermediul cărora se doreşte evidenţierea în rândul copiilor a importanţei cunoaşterii limbilor străine. Ediţiile trecute ale acestei manifestări s-au bucurat de succes. La ediţia din acest an participă 20 de institute şi ambasade şi 23 de biblioteci.

Ziua Europeană a Limbilor a fost instituită în anul 2001, fiind dedicată sărbătoririi diversităţii culturale şi lingvistice, prin sprijinirea celor 23 de limbi oficiale ale Uniunii Europene şi a celor 200 de limbi vorbite pe întreg continentul european.

Ana-Maria Carabelea combină pasiunea pentru literatură şi lingvistică cu experienţa de peste 5 ani ca profesor de limba română în şcoli din Bucureşti şi Berlin. După terminarea Facultăţii de Filosofie din cadrul Universităţii Bucureşti, s-a mutat la Berlin pentru a urma cursurile unui Masterat în Literatură Europeană în cadrul Humboldt Universität. Ana-Maria Carabelea predă, începând cu anul 2015, cursurile de limbă română organizate de ICR Berlin.