Acasă Alte comunitati Cursurile de Limbă, Cultură și Civilizație românească din Atena au început cu...

Cursurile de Limbă, Cultură și Civilizație românească din Atena au început cu dreptul

Cursurile de Limbă, Cultură și Civilizație românească din Atena care se desfășoară în cadrul Asociației Femeilor Românce din Grecia, au început cu dreptul.

Pe 4 octombrie, clopoțelul a sunat pentru 82 de elevi, numărul acestora mărindu-se considerabil în ultimele zile.

În acest moment, Cursurile de Limbă, Cultură și Civilizație românească din Atena care se desfășoară în cadrul Asociației Femeilor Românce din Grecia sunt înscriși 82 de elevi.

Cei 82 de copii urmează cursurile de limbă, cultură și civilizație românească sprijinite de DRP, proiectul depășind așteptările reprezentanílor asociației, care mizau pe o participare mai mică, ținând cont de faptul că în Atena încă trei asociații oferă cursuri de limbă română.

Având în vedere numărul neașteptat de mare al înscrierilor, comparativ cu anul anterior, Consiliul de Conducere al Asociației a hotărât împreună cu cadrele didactice să suplimenteze numărul de ore, precum și să achiziționeze mobilierul necesar claselor de curs. Acestea se vor afla la dispoziția elevilor pentru următoarea ora de curs alături de manualele școlare și materialele auxiliare oferite gratuit fiecărui cursant”, a precizat Ana Maria Cuciureanu, președintele asociației ateniene.

Pe lângă aceste cursuri, copiii beneficiază și de cursuri gratuite de desen și pictură. Cursanții primesc gratuit, din partea asociației și a sponsorilor, toate materialele didactice, precum și blocurile si acuarelele pentru desen.