Acasă Europa Dan Stoenescu: Românii stabiliți în Germania contribuie pozitiv la imaginea țării noastre

Dan Stoenescu: Românii stabiliți în Germania contribuie pozitiv la imaginea țării noastre

Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, a făcut parte din delegația care l-a însoțit, ieri, pe prim-ministrul Dacian Cioloș în vizita sa oficială la Berlin.Acesta a participat la întrevederile cu reprezentanți ai Grupului parlamentar de prietenie din Bundestag, cu Anneli Ute stoenescu 2Gabanyi, cercetător asociat al Institutului German pentru Probleme Internaţionale şi de Securitate, cu Înaltpreasfințitul Părinte Serafim Joantă, Mitropolit pentru Germania, Europa Centrală și de Nord, precum și cu reprezentanți ai diasporei din Germania.

Am făcut parte din delegația care l-a însoțit, astăzi, pe prim-ministrul Dacian Cioloș în vizita sa oficială la Berlin (…) Germania găzduiește una dintre cele mai numeroase comunități românești din diaspora, o comunitate foarte bine integrată și apreciată. Prin muncă, seriozitate și corectitudine, românii stabiliți în Germania au contribuit pozitiv la imaginea țării noastre”, susţine ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni pe pagina sa de socializare.