Acasă Cultura / Culte Daniel Relenschi, primul pictor 3D din România, încurajează revenirea la tradiții

Daniel Relenschi, primul pictor 3D din România, încurajează revenirea la tradiții

Daniel Relenschi, primul pictor 3D din România, a lansat în data de 9 mai 2015, în cadrul TEDx Iași, tabloul intitulat ”Izvor de Dor” , tablou realizat în tehnica – ulei pe sticlă, o tehnică nouă în România, efectul de 3D fiind realizat de divizarea picturii pe mai multe planuri (straturi de sticlă).

TEDx, fiind un eveniment dedicat inovației, a fost cadrul perfect pentru lansarea acestei lucrări, care e o noutate, ca tehnică de implementare.

Lucrarea ”Izvor de Dor” o reprezintă pe lansare_SV, o figură emblematică a tradiționalismului românesc; fiind așezată într-un cadru natural, armonizând și rezonând cu acesta. Tabloul  face parte dintr-un proiect amplu, laitmotiv al-DOR (Darul Obștei Românești), o suită de colecții de modă, menite să schimbe atitudinea vestimentară a tinerilor, ducând-o către nevoia revenirii la tradițional, prin utilizarea de elemente specifice tradiționale, în vestimentația de zi cu zi. Lucrarea a avut succes, fiind un punct de interes major al evenimentului.

Tot ieri, Daniel Relenschi a anunțat și lansarea oficială a website-ul www.relenschi.com, un site-galerie, menit să hrănească nevoia de frumos a consumatorului de artă.

Daniel Relenschi este primul pictor 3D din România. Urmărind pașii mamei, el a descoperit pasiunea pentru pictură, de când avea doar 3 ani. Încă de când studia în liceu, a început câteva colaborări cu saloane de modă din Botoșani, dar acesta a fost doar începutul unui lung șir de colaborări cu unele din cele mai renumite nume din designul vestimentar românesc și internațional.

În afara activității de designer, picturile sale sunt apreciate și la nivel internațional. A expus și a preluat comenzi din țări ca Statele Unite, Belgia, Franța. În Germania a lucrat pentru Neuburg an der Kammel Schloss, un castel în care pot fi văzute două lucrări de dimensiuni impresionante.

După ce a realizat o pictură 3D pe asfalt în București, după o tehnică proprie, a devenit primul pictor 3D din România.