Acasă Stiri De la 1 iulie, autoritățile promit că accesul la analizele decontate de...

De la 1 iulie, autoritățile promit că accesul la analizele decontate de stat va fi mai ușor

Data de 1 iulie vine cu modificări importante în ceea ce privește accesul pacienților la sistemul de prevenție a bolilor cronice. De exemplu, persoanele vor putea să-și facă mai ușor analizele medicale, promit oficialii. În plus, 3.000 de cabinete ale medicilor de familie vor fi dotate cu echipamente din fonduri PNRR.

Gindrovel Dumitra, preşedintele Grupului de Vaccinologie din cadrul Societății Naționale a Medicilor de Familie, a detaliat la Digi24 ce se schimbă odată cu intrarea în vigoare a noului contract-cadru cu medicii de familie. Conform acestuia, ar urma ca pacienții – fie că este vorba despre copii sub 18 ani, despre persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 40 de ani sau de persoane de peste 40 de ani – să beneficieze, cu o anumită cadență, de anumite examene profilactice, adică de o consultație de la medicul de familie, în care să fie identificați factorii de risc, căreia i se pot adăuga unele investigații de laborator care să evidențieze aceste riscuri.

Aceste analize sunt necesare și pentru monitorizarea pacienților cu boli cronice – aici ne referim la astm bronșic, bronhopneumopatie, diabet zaharat, hipertensiune, boală cronică la rinichi – care și ele sunt la fel de importante în economia unui management corect al unui astfel de pacient cu boală cronică, a adăugat medicul Gindrovel Dumitra.

Astfel de posibilități existau și înainte, dar problemele apăreau în momentul în care era vorba despre analize, pentru că acestea se încadrau într-un alt plafon, care nu era disponibil de obicei la nivelul laboratoarelor. „Laboratoarele aveau prin contract o obligație ca 10 la sută din fondurile care erau destinate de către Casa Asigurărilor de Sănătate să fie asigurate din venitul propriu pentru prevenție. Ei bine, acest din venitul propriu a făcut ca această reglementare să nu poată fi aplicabilă, iar pacienții care aveau nevoie de aceste examene profilactice să nu poată să beneficieze de ele”, a explicat Gindrovel Dumitra.

Așadar, până acum, plecam de la medicul de familie cu o trimitere pentru analize de bază, mergeam la o clinică și acolo ni se spunea adesea: „Nu mai avem plafon”. De la 1 iulie, autoritățile promit că accesul la analizele decontate de stat va fi mai ușor. „Am văzut și eu declarațiile oficialilor, dar eu nu pot să vă confirm încă acest lucru, pentru că aștept formula finală a normelor de aplicare a contractului-cadru în care să fie evidențiat acest lucru”, a precizat Gindrovel Dumitra.

În noul contract-cadru, există niște modificări și în ceea ce privește valoarea punctului per serviciu în special în serviciile ambulatorii.

Pe de altă parte, în PNRR sunt cuprinse 3.000 de cabinete sau asocieri de cabinete, cu prioritate cele din mediul rural, pentru a fi dotate, dar și diverse activități de reabilitare a clădirilor în care își desfășoară activitatea medicii de familie. Nu e prevăzută, în schimb, construcția de noi clădiri, ci doar adaptarea celor existente. „Am observat că tot în PNRR este specificat că putem achiziționa un microanalyzer pentru laborator, dar și un EKG sau un ecograf necesare pentru a completa serviciile medicinei de familie”, a spus Gindrovel Dumitra.