De la ia cu flori la Flori de ie, o poveste ce...

De la ia cu flori la Flori de ie, o poveste ce ajunge pe ţărmul Eladei

Brandul românesc Flori de ie va fi prezent la început de noiembrie la Atena, unde timp de 3 zile, din 1 până în 3 noiembrie, va participa la unul dintre cele mai exclusiviste show-uri de modă din lume, alături de încă 5 designeri români de succes: Clara Rotescu, Cătălin Botezatu, Balisarda, Luna Morgaciova și Andreea Dogaru. Evenimentul face parte din Athens Xclusive Designers Week, săptămâna modei organizată toamna aceasta în capitala Greciei.Flori de ie va urca pe podiumul din Atena în data de 1 noiembrie cu cele mai noi creaţii, precum şi cu cele care au făcut deliciul publicului la Paris, culegând ropote de aplauze. Rochiile de seară pictate cu motive inspirate din costumele populare autentice, păunii stilizaţi pe diverse ţesături şi texturi, într-o explozie de culori şi în strălucirea mărgelelor şi paietelor aplicate manual, toate îmbinate într-un design spectaculos, vor arăta cu mândrie şi bucurie atât bogăţia surselor de inspiraţie, cât şi frumuseţea costumelor noastre populare şi potenţialul lor estetic. Showul Florilor de ie va intra în cadenţa toamnei ateniene cu graţia consacrată a româncelor, alături de numele faimoase ale fashion-ului mondial şi va demonstra că şi-a câştigat un binemeritat loc pe podiumul celebrităţii.

Athens Xclusive Designers Week (AXDW) este săptămâna internațională de modă din Grecia. Aceasta este organizată de două ori pe an la luxosul sediu al Centrului de Conferințe Ethniki Asfalistiki şi în cadrul său vor fi prezenţi atât designerii greci consacraţi, cât și cei actuali, împreună cu designeri internaționali și case de modă de prestigiu din întreaga lume. Până astăzi, AXDW a avut onoarea de a găzdui show-urile de fashion ale unor case de modă precum Escada, Cacharel, Emanuel Ungaro, Vivienne Westwood, Guy Laroche, Krizia, Vivia Ferragamo, Barbara Bui, Francois & Marithe Girbaud. Defilările sunt concepute şi create cu standardul de vârf al produselor, care corespunde aceluiași nivel al săptămânilor de modă oficiale „Big Four” de la Paris, Londra, Milano și New York.

 Cu ocazia Săptămânii Modei de la Atena, Ambasada României va găzdui în data de 3 noiembrie 2018 o seară de modă românească, la care Flori de ie împreună cu Clara Rotescu, Cătălin Botezatu, Balisarda, Luna Morgaciova și Andreea Dogaru vor aduce strălucirea creaţiilor româneşti în atenţia invitaţilor prezenţi. În deschiderea show-ului de modă vor fi prezentate zece costume centenare de sărbătoare din colecția privată Flori de ie, precum și fotografiile surprinse de celebrul artist Alexandru Emanuel Zainea, în care fermecătoarea actriță Laura Cosoi dă viaţă celor 100 de ani de creaţie vestimentară autentică. Acestea fac parte din proiectul cultural România Centenară, inițiat de Flori de ie, care a fost prezentat și expus până acum la Londra, Iași, Ottawa, Copenhaga și Paris.

Evenimentul va fi acompaniat de notele muzicale ale sopranei Ianna Novac, cea care a însoţit Flori de ie si în cadrul Săptămânei Modei de la Paris, cel mai prestigios eveniment de profil.