Acasă Alte comunitati Demersuri în cazul familiilor Bodnariu şi Nan: Deputaţii faţă în faţă cu...

Demersuri în cazul familiilor Bodnariu şi Nan: Deputaţii faţă în faţă cu autorităţile norvegiene

Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării a Camerei Deputatilor din Parlamentul României s-a autosesizat în cazul familiilor Bodnariu şi Nan, căreia autorităţile norvegiene le-au luat copiii. Astfel, o delegaţie compusă din deputaţii Mircea Dolha, Ovidiu Iane, Maria Grecea va efectua o vizită de lucru, pe 19 ianuarie, în Regatul Norvegiei.
„În calitate de vicepreşedinte al Comisiei şi conducător al acestei delegaţii, vă promit că vom face tot ce este omeneşte şi legal posibil pentru ca adevărul să iasă la iveală! Vom avea pe agenda vizitei de lucru întâlniri cu autorităţile competente, omologii noştri parlamentari şi Guvernul norvegian pentru a face demersurile necesare în vederea soluţionării acestui caz”, susţine deputatul Mircea Dolha, vicepreşedintele Comisiei.