Deputatul George Tuță solicită întărirea parteneriatului strategic cu SUA și pe orizontală

Deputatul George Tuță solicită întărirea parteneriatului strategic cu SUA și pe orizontală

DISTRIBUIȚI

O delegație a Departamentului de stat al SUA, condusă de consilierul principal pentru competitivitate comercială în domeniul energiei nucleare Justin Friedman,  alături de o delegație a companiei americane NuScale condusă de John Hopkins, președinte și CEO, au avut miercuri, 25 mai, o întâlnire de lucru cu parlamentari români, la care a participat și deputatul PNL, George Tuță.

Vizita are loc după ce luni, 23 mai, în cadrul workshop-ului Small Modular and Advanced Reactors Workshop Planning IV organizat la București de USTDA în parteneriat cu Departamentul de Comerț al SUA, NuScale și Nuclearelectrica, au anunțat amplasamentul primului reactor modular mic (SMR) din România – amplasamentul fostei termocentrale de la Doicești, județul Dâmbovița.

În cadrul dialogului, deputatul George Tuță a transmis că investițiile sunt apreciate, dar a subliniat că este necesară și întărirea parteneriatului strategic și pe orizontală.

”Consider că este esențial pentru consolidarea parteneriatului strategic din România și SUA să ne axăm și pe schimbul de experiență și bune practici, pentru a găsi soluții inovatoare. Le-am propus reprezentanților NuScale să se implice și pe partea de colaborare pedagogică și cercetare. M-am bucurat să aflu că există deja un proiect în acest sens, anunțat zilele acestea. Primul reactor modular mic (SMR) din România, care va fi dezvoltat de Nuclearelectrica și NuScale, va aduce beneficii și reprezintă un proiect inovator. Ca deputat voi susține acest proiect, în marja atribuțiilor pe care le dețin”, a declarat Tuță.

SUA și România au anunțat luni, 23 mai, o nouă dimensiune în Parteneriatul lor Strategic, prin Programul FIRST – Foundational Infrastructure for the Responsible Use of Small Modular Reactor Technology (Infrastructura de bază pentru utilizarea responsabilă a tehnologiei reactoarelor modulare de mici dimensiuni). Conform programului FIRST, Statele Unite vor pune la dispoziția României un simulator de reactor nuclear de mici dimensiuni (SMR), pentru ca România să poate pune bazele unui Centru E2 la Universitatea Politehnica din București. Centrul E2 va ajuta la avansarea obiectivelor României de a deveni lider în amplasarea securizată și sigură a reactoarelor modulare de mici dimensiuni (SMR) și crearea unui centru educațional și de instruire în domeniul SMR în regiune. Acest anunț vine ca urmare a Acordului inter-guvernamental de cooperare cu privire la programul de energie nucleară al României (IGA), semnat în decembrie 2020, prin care s-a consolidat o relație de mai multe decenii în domeniul dezvoltării energiei nucleare de uz civil.

Plecând de la mai bine de 60 de ani de inovație și expertiză americană în domeniul energiei nucleare, Programul FIRST oferă asistență pentru dezvoltarea capacității țărilor partenere, pe măsură ce acestea își dezvoltă programele de energie nucleară civilă, pentru a satisface nevoile de energie curată, cu respectarea celor mai înalte standarde internaționale în materie de siguranță, securitate și neproliferare nucleară. La Summitul Liderilor Mondiali privind schimbările climatice din 2021, Administrația Biden-Harris a lansat Programul FIRST ca fiind unul dintre eforturile esențiale ale Statelor Unite de a promova inovarea, de a dezvolta corespunzător tehnologiile care utilizează energie curată și de a construi o cooperare mondială fără precedent, în vederea confruntării crizei climatice.

Acest proiect este doar cel mai recent exemplu de cooperare dintre Statele Unite și România, care colaborează pe o gamă variată de domenii, și are loc în anul în care se sărbătoresc 25 de ani de la semnarea Parteneriatului Strategic româno-american.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.