Desăvârșirea Marii Uniri – Regina Maria

Desăvârșirea Marii Uniri – Regina Maria

Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic, începând cu 28 octombrie 2019, monede din aur și alamă pentru colecționare și va pune în circulație o monedă din alamă, cu tema Desăvârșirea Marii Uniri – Regina Maria.

Caracteristicile tehnice ale monedelor sunt următoarele:

Aversul monedei din aur îi prezintă pe regele Ferdinand I și regina Maria vizitând trupele române pe front; inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „500 LEI”, stema României și anul de emisiune „2019”.

Aversul monedei din alamă pentru colecționare îi prezintă pe regele Ferdinand I și regina Maria vizitând trupele române pe front; inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „50 BANI”, stema României, anul de emisiune „2019” și litera „N” într-un cerc, ca semn distinctiv al piesei pentru colecționare.

Aversul monedei din alamă pentru circulație îi prezintă pe regele Ferdinand I și regina Maria vizitând trupele române pe front; inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „50 BANI”, stema României și anul de emisiune „2019”.

Reversul comun tuturor monedelor prezintă portretul reginei Maria și inscripția în arc de cerc ,,REGINA MARIA”.

Tirajele sunt:

  • 500 de bucăți pentru moneda din aur;
  • 50.000 de bucăți pentru moneda din alamă pentru colecționare;
  • 5.000.000 de bucăți pentru moneda din alamă pentru circulație.

Preţurile de vânzare sunt:

  • 9.550,00 lei, exclusiv TVA, pentru moneda din aur, inclusiv broșura de prezentare;
  • 9,50 lei, exclusiv TVA, pentru moneda din alamă de 50 bani pentru colecționare.

Monedele din aur, monedele din alamă pentru colecționare și monedele de circulație, cu tema Desăvârșirea Marii Uniri – Regina Maria, au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a monedelor din aur și a monedelor din alamă pentru colecționare, cu tema Desăvârșirea Marii Uniri – Regina Maria, se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Punerea în circulație a monedelor de circulație, cu tema Desăvârșirea Marii Uniri – Regina Maria, se va face prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României, cu ocazia efectuării plăților în numerar către instituțiile de credit/Trezoreria Statului.