Deschiderea aniversară a celei de-a XX-a ediții a TIFF: proiecții simultane în...

Deschiderea aniversară a celei de-a XX-a ediții a TIFF: proiecții simultane în 20 de localități din țară

La aniversarea a 20 de ediții de TIFF, emoțiile Galei de deschidere sunt resimțite, în acest an, în 20 de localități din țară, simultan. Vineri, pe 23 iulie, de la ora 21:00, comedia spaniolă „Dineu cu vecinii de sus” (r. Cesc Gay) va avea parte de o proiecție specială în Piața Unirii din Cluj-Napoca și se va vedea, în paralel, pe marile ecrane din: Alba Iulia, Arad, Bistrița, Borșa, Brașov, Criț (jud. Brașov), Florești (jud. Cluj), Iași, Lugoj, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Oradea, Salonta, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Sighet, Târgu Mureș și Toplița.

Sub umbrela #împreunăprinfilm, evenimentul va marca deschiderea oficială a celei de-a 2o-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, organizată în perioada 23 iulie – 1 august, la Cluj-Napoca.

O comedie savuroasă, în care două cupluri vecine explorează complexitatea relațiilor moderne, „Dineu cu vecinii de sus”/ „Sentimental”/ “The People Upstairs” se numără printre titlurile prezentate la TIFF în cadrul parteneriatului cu Festivalul Internațional de Film de la San Sebastián. Spectatorii îi vor recunoaște, în filmul nominalizat la cinci premii Goya, pe vedetele spaniole Javier Cámara („Hable con ella”, „La mala educación”, de Pedro Almodóvar, serialele “The Young Pope” și “Narcos”) și Belén Cuesta („La casa de papel”, „Parking”, în regia lui Tudor Giurgiu), deveniți atât instigatori, cât și victime ale unui tsunami emoțional, provocat de o propunere neobișnuită, pe cale să condimenteze viețile amoroase ale vecinilor.

Pentru prima dată în istoria TIFF, filmul de deschidere va putea fi urmărit, în paralel, în 19 localități din zona Ardealului, dar și la Iași. Începând cu ora 21:00, cinefilii din Alba Iulia sunt invitați să-l vadă la Cinema Inspire, în timp ce arădenii îl vor putea urmări la Cinema Arta. În paralel, filmul va fi proiectat la Cinema Dacia din Bistrița, Cinema Borșa, pe Terasa Mall-ului AFI din Brașov, în Biserica Fortificată din Criț, județul Brașov, în Parcul Poligon din Florești, la Amfiteatrul Palas din Iași, Cinema Bela Lugosi din Lugoj, Cinema Csíki Mozi din Miercurea Ciuc, și la Cinema Studio din Odorheiu Secuiesc. Spectatorii din Oradea vor putea urmări comedia spaniolă în Amfiteatrul din Cetate, cei din Salonta sunt invitați în Parcul Turnul Ciunt, iar cei din Satu Mare vor vedea filmul la Cinema One Laserplex. Pe harta evenimentului aniversar se regăsesc și orașele Sfântu Gheorghe, cu cinematograful Arta by Cityplex, Sibiu, cu Cine Gold, dar și Sighetu Marmației, cu Cinema Mara. Filmul va mai rula pe marele ecran la Cinema Călimani din Toplița și la Teatrul de vară din Târgu Mureș.

Biletele și abonamentele pentru ediția a 20-a au fost puse în vânzare pe tiff.eventbook.ro.