Acasă România Deși prețurile sunt mai mici decât cele din UE, pentru un sfert...

Deși prețurile sunt mai mici decât cele din UE, pentru un sfert din gospodării veniturile nu pot susține standardul de viață și consumurile lunare

Monitorul Social, proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România, a actualizat un infografic despre situația gospodăriilor care nu au putut efectua la timp unele cheltuieli.

Accederea în Uniunea Europeană a dus, în primii ani, la mărirea considerabilă a ponderii gospodăriilor din România cu dificultăți în a efectua la timp plățile lunare. Cea mai mare pondere a gospodăriilor care nu făceau față cheltuielilor lunare a fost atinsă în 2014 (37.6%). Ulterior, această pondere a revenit la nivelul anterior aderării. Totuși, fenomenul este prezent într-o proporție îngrijorătoare: anul trecut, în 2020, un sfert din gospodării declarau că au întâmpinat dificultăți de acest tip – conform datelor INS.

Raportul dintre prețurile din România și cele din Uniunea Europeană este relativ constant. Deși prețurile sunt mai mici decât cele din UE, pentru un sfert din gospodării veniturile nu pot susține standardul de viață și consumurile lunare.

Infograficul despre indicatorii demografici relevanţi pentru calitatea vieţii poate fi consultat la:

https://monitorsocial.ro/indicator/cheltuielile-din-gospodarie-2021/

Sursa datelor folosite în infografic este baza de date Eurostat și baza de date a Institutului Național de Statistică, iar datele folosite le puteți găsi, sub forma de grafice, aici:

https://monitorsocial.ro/data/cheltuielile-din-gospodarie-2021/