Acasă International Despre înființarea unor unități de învățământ cu predare în limba română în...

Despre înființarea unor unități de învățământ cu predare în limba română în străinătate

Inițiativa legislativă privind înfiinţarea de unităţi de învăţământ românesc în afara graniţelor statului român în virtutea unui fenomen emigrațional de amploare în ultimii 15 ani a fost suținută în unanimitate de membrii Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării din Camera Deputaţilor în ședința din 9 iunie.

Am iniţiat acest proiect legislativ în primul rând pentru situaţia cunoscută în rândul comunităţilor de români, oferind o şansă reîntregirii familiilor stabilite în străinătate, sprijinindu-le accesul la educație peste hotare. Nu am pierdut din vedere posibilitatea cetăţenilor români care au domiciliul sau rezidenţa în străinătate, a acelora care nu si-au terminat studiile liceale de a avea această oportunitate, ca în paralel cu serviciul efectuat, să poată să-şi finalizeze aceste studii, asigurându-şi în acest mod continuitatea educaţională insituţionalizată”, susține deputatul Mihai Aurelian, unul dintre inițiatori.

Deputatul consideră că prin înfiinţarea Institutului pentru Învăţământul Românesc în Străinătate, cu atribuţiile si competenţele specificate în iniţiativa de modificare legislativă, “cetăţenii români din diaspora s-ar bucura de atenţia statului român apreciind eforturile nu doar ca mesaj pozitiv ci ca o susţinere reală şi directă a interesului promovării educaţiei şi culturii romaneşti în străinătate”.