Acasă Cultura / Culte Despre lumină, la Bălți

Despre lumină, la Bălți

Cercetători din România și Rep. Moldova au participat, zilele trecute, la Conferinţa ştiinţifică dedicată Anului Internaţional al Luminii 2015 şi tehnologiilor bazate pe lumină s-a desfășurat zilele trecute, la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți.

În cadrul evenimentului Prof. univ., dr. hab. Gheorghe Popa, rectorul Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, a menţionat importanţa evenimentului pentru promovarea cunoaşterii în domeniul ştiinţelor fizice şi inginereşti, dar şi în alte domenii de cercetare, ţinând cont de caracterul universal al luminii şi al tehnologiilor bazate pe lumină.

La rândul său, preşedintele Comitetului organizatoric, prof. univ., dr. hab. Pavel Topală a remarcat participarea amplă a cercetătorilor din diferite organizaţii de cercetare şi universităţi din Rep. Moldova şi România, exprimând convingerea că rezultatele conferinţei vor fi de rezonanţă şi vor avea impactul scontat.

La lucrările conferinţei au participat cercetători din 16 institute de cercetare şi universităţi din România și Rep.. Moldova, care au prezentat trei rapoarte în plen şi peste 40 de referate în cele trei secţii ale conferinţei, dedicate aspectelor ştiinţifice, tehnologice şi educaţionale ale luminii şi tehnologiilor bazate pe lumină.

Rapoarte în plen au fost prezentate şi de academicianul Ion Tighineanu, prim-vicepreşedintele AŞM, prof. univ. dr. ing. Corneliu Munteanu de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi şi dr. hab. Igor Evtodiev de la Universitatea de Stat din Moldova.

În cadrul secţiei „Lumina şi Fotonica: Ştiinţă” au fost prezentate o serie de rapoarte dedicate studiului proprietăţilor optice ale diferitor materiale, legăturii dintre proprietăţile optice şi alte proprietăţi fizice, implicarea luminii în studiul materialelor, impactul lumii solare asupra ionosferei şi a proceselor din ionosferă, precum şi consolidarea bazei ştiinţifice pentru aplicarea luminii şi tehnologiilor bazate pe lumină în diferite domenii.

Organizatorii evenimentului au apreciat participarea masivă a tinerilor cercetători la lucrările conferinţei, specificând că peste 70% de rapoarte la conferinţă au fost prezentate de tineri cu vârsta de până la 30 de ani, fapt ce demonstrează continuitate în procesul de cercetare. Totodată, cercetătorii cu experienţă au avut ocazia să-şi împărtăşească cunoştinţele tinerilor, iar aceştia, la rândul lor, au demonstrat capacitatea de a le asimila şi a contribui la generarea de noi cunoştinţe, consolidând încrederea că tinerii de astăzi au capacitatea de a prelua în perspectivă responsabilitatea pentru dezvoltarea ştiinţei.