Deputatul USR George Gima, vicepreședinte al Comisiei pentru Cultură, Arte, Mass-media și membru în Comisia pentru Politică Externă a Camerei Deputaților, a organizat la Palatul Parlamentului o primă dezbatere cu tema “Viitorul Institutului Cultural Român”.
Discuția a reunit reprezentanți ai Ministerului Culturii, Ministerului Afacerilor Externe, reprezentanți din domeniul managementului cultural, ai unor festivaluri renumite, personalități din sectorul artistic-cultural, sau mediul academic. De asemenea au participat ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, președintele ICR, Liviu Jicman, și reprezentanți ai mediului diplomatic.
Este o primă dezbatere dintr-o serie de consultări privind statutul viitor al ICR, urmărind echilibrul între autonomie artistică și eficiență diplomatică, obiectivul final fiind transformarea culturii române într-un pilon strategic de consolidare a imaginii și influenței României în plan european și global.
”A fost o primă consultare a sectorului cultural și a mediului diplomatic, care a pus în prim-plan tema unei reforme a ICR. Ne dorim ca în luna august să organizăm o nouă dezbatere, pentru a putea asculta cât mai mulți experți, artiști, a căror opinie este extrem de valoroasă”, a declarat deputatul George Gima.
Deputatul a prezentat un studiu comparativ referitor la institutele culturale din statele Uniunii Europene și din Regatul Unit, care identifică trei dimensiuni cheie de analiză: statutul legal al institutelor, mecanismul de coordonare și sursele de finanțare. Cele mai multe țări europene (aprox. 39%) au institute culturale subordonate MAE, exemplul clasic fiind Institutul Francez sau Institutul Cervantes. Alte țări (21%) optează pentru subordonarea față de Ministerul Culturii (ex. Grecia, Lituania), în timp ce unele (18%) mențin institute independente (ex. British Council, Goethe-Institut).
Pe de o parte, se ridică vocea celor ce apără cu fervoare autonomia culturală, avertizând asupra pericolelor unei subordonări directe față de aparatul diplomatic. Această perspectivă este articulată tranșant de scriitorul Radu Vancu, spre exemplu, care afirma dezaprobator că „absorbirea ICR în MAE ar fi un dezastru. Ar anula complet autonomia ICR și l-ar transforma într-un mic birou intern al MAE, care ar exporta exclusiv cultură de stat, cultură oficială, cultură aprobată de guvern”. În viziunea sa, o astfel de mutare ar afecta însăși esența actului cultural, afirmând că dimensiunea critică, contestatară, adică „natura ei reală”, ar fi „complet anulată”.
Pe de altă parte, reprezentanți ai diplomației românești și-au exprimat nemulțumirea repetată pe parcursul ultimilor ani cu privire la coordonarea inadecvată și obiectivele incompatibile dintre misiunile diplomatice ale României și reprezentanțele ICR din străinătate. Aceste aspecte ridică întrebări importante cu privire la coerența promovării intereselor internaționale ale României într-un context global care necesită un efort conjugat din partea instituțiilor statului.
Institutul Cultural Român (ICR) este principalul operator cultural al statului român, având misiunea de a promova cultura și civilizația națională la nivel internațional. Funcționând ca o autoritate administrativă autonomă sub controlul Senatului, conform Legii nr. 356/2003, statutul său actual reflectă o tranziție de sub controlul Administrației Prezidențiale la cel parlamentar în 2012. ICR Rețeaua globală a ICR este formată din 19 reprezentanțe în orașe importante de pe glob: Beijing, Berlin, Bruxelles, Budapesta, Chișinău, Istanbul, Lisabona, Londra, Madrid, New York, Paris, Praga, Roma, Stockholm, Tel Aviv, Varșovia, Viena, Veneția și Tokyo. Institutele
Conducerea instituției este asigurată de un președinte, un Consiliu de Conducere și un Comitet Director. ICR își desfășoară activitatea printr-o rețea globală de 19 reprezentanțe, care organizează evenimente și cursuri de limbă română, și este un membru activ al rețelei europene EUNIC. din străinătate funcționează ca avanposturi ale culturii române, dar diplomați din MAE s-au plâns în repetate rânduri de colaborarea uneori dificilă dintre aceste reprezentanțe și misiunile diplomatice.
Statutul juridic al ICR, definit ca „autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, sub control parlamentar” oferă un număr de avantaje instituției.
În primul rând, autonomia ICR se manifestă prin independența decizională în elaborarea și implementarea programelor culturale. Un element central al acestei autonomii este faptul că președintele institutului are calitatea de ordonator principal de credite, ceea ce îi conferă control direct asupra gestionării bugetului alocat, fără a necesita consultarea unei autorități externe pentru finanțarea programelor.
În al doilea rând, controlul parlamentar constituie mecanismul de răspundere politică și administrativă. În prezent, acest control este exercitat de Senatul României, care aprobă bugetul anual și validează numirea conducerii.
Rețeaua globală a ICR este formată din 19 reprezentanțe în orașe importante de pe glob: Beijing, Berlin, Bruxelles, Budapesta, Chișinău, Istanbul, Lisabona, Londra, Madrid, New York, Paris, Praga, Roma, Stockholm, Tel Aviv, Varșovia, Viena, Veneția și Tokyo.
Institutele din străinătate străinătate funcționează ca avanposturi ale culturii române, dar diplomați din MAE s-au plâns în repetate rânduri de colaborarea uneori dificilă dintre aceste reprezentanțe și misiunile diplomatice.
Cu toate acestea, activitatea acestor institute este diversificată și deseori adaptată contextului local, incluzând organizarea de concerte, expoziții, proiecții de film, lansări de carte și conferințe, așa cum o demonstrează evenimentele recente de la Budapesta, Londra, Madrid sau Viena.
