Acasă Alte comunitati Din Grecia, pentru copiii Centrului de zi din Orlești

Din Grecia, pentru copiii Centrului de zi din Orlești

Primele pachete trimise de către Asociația Interculturală Româno-Elenă DACIA din Atena, în cadrul acțiunii umanitare ”De Paște, dăruiește un zâmbet!” au ajuns la  copiii de la ”Centru de zi pentru copii-Orlești” din județul Vâlcea.

Centrul își desfășoară activitatea în clădirea unei vechi școli primare din satul Silea, iar principalul scop al acestuia îl constituie încurajarea și susținerea școlarității. Activitățile se adresează copiilor care provin din familii monoparentale cu risc de abandon școlar sau familii cu nivel de trăi foarte scăzut. Aici, ei primesc, după modelul after-school, o masă caldă pe zi, asistență specializată și desfășoară diverse activități creative, recreative și de socializare. Condițiile din centru sunt din cele mai bune, iar  cheltuielile sunt suportate de primărie și Consiliul Local.

Asociaţia menţionează faptul că acțiunea umanitară se va desfășura pe tot parcursul anului, iar pachetele cu haine, jucării şi alimente vor ajunge la centre sau familii defavorizate din diferite zone ale țării şi mulţumeşte tuturor românilor ce au ales să se implice în această acţiune umanitară.

Campanii umanitară pentru a face o mică bucurie familiilor neajutorate din România în preajma Sărbătorilor de Paști a Asociației Interculturale Româno-Elena DACIA a început în luna februarie.

Asociaţia Interculturală Româno-Elenă DACIA este o asociaţie culturală și educațională care se ocupă cu promovarea limbii, culturii şi traditiilor româneşti, prin intermediul  unor activități educative şi culturale. Totodată, acţiunile asociaţiei vizează dezvoltarea şi întărirea relațiilor de prietenie între românii care trăiesc în Republica Elenă, fie de origine greacă sau de altă naționalitate.