Acasă Stiri Diplomați de peste Prut în Parlamentul României

Diplomați de peste Prut în Parlamentul României

Miercuri, 30 septembrie a.c., senatorul Petru Filip, preşedintele Comisiei pentru politică externă a Senatul României şi senatorul Florin Constantinescu, co-preşedintele Comisiei Comune pentru integrare europeană dintre Parlamentul României şi Parlamentul Republicii Moldova, au avut o întrevedere cu un grup de 20 de diplomaţi şi funcţionari publici din Moldova, în cadrul unui Program de pregătire în diplomaţie şi relaţii internaţionale, organizat de Institutul Diplomatic Român, alături de MAE şi PNUD.

Senatorul Filip a prezentat invitaţilor un rezumat al instrumentelor principale ale diplomaţiei parlamentare cu toate componentele sale, menţionând totodată importanţa dialogului inter-parlamentar în susţinerea parcursului european al Republicii Moldova. De asemenea, el a subliniat faptul că rolul de avocat pledant pentru susţinerea activă a demersului politic al Republicii Moldova la nivel european este deosebit de important şi România face eforturi în acest sens.

Pe de altă parte sunt în continuare necesare eforturi din partea Republicii Moldova pentru a avea o credibilitate şi predictibilitate mai mare în relaţiile cu partenerii europeni.

Senatorul Constantinescu a explicat stadiul şi continuitatea colaborării la nivelul celor două foruri legislative, în cadrul Comisiei Comune pe care o conduce împreună cu co-preşedintele din Parlamentul Republicii Moldova. De asemenea, a fost subliniată importanţa  cooperării economice, fiind aduse în discuţie  proiectele dintre cele două ţări din domeniile: energetic, educaţiei şi infrastructură.

Au mai fost abordate subiecte privind Parteneriatul Estic, criza imigranţilor din UE, conflictul din Ucraina, şi necesitatea  reglementării conflictului transnistrean.