Acasă Cultura / Culte Direct în finală

Direct în finală

Pasiunea pentru limba engleză și cele mai creative idei despre cum să păstrăm Planeta Verde au fost premiate de Ziua Mondială a Mediului. 29 de elevi talentați, din București, dar și din alte 12 orale ale țării, din județele Alba, Bihor, Botoșani, Brașov, Brăila, Călărași, Constanța, Dolj, Galați, Prahova, Timiș și Vâlcea, au intrat direct în finala ediției a 7-a a competiției naționale de eseuri în limba engleză Shakespeare School Essay Competition.

Meritul lor este cu atât mai mare cu cât au fost aleși de juriul competiției dintre cei peste 3.000 de participanți din toate județele țării.

Câștigătorii premiilor I – Vladimir Ștefan Pechi, elev al Colegiului Național Grigore Moisil, București, la categoria 11 – 14 ani, și Andreea Bădeu, de la Colegiul Naţional Bilingv George Coşbuc, București, la categoria 15 – 19 ani, vor petrece două săptămâni în campusurile unor colegii și universități de top din Marea Britanie, în tabere de limba engleză în valoare de peste 1.500 de lire fiecare.

Printre premiile oferite tuturor finaliștilor s-au numărat cursuri de vară de limba engleză, taxe pentru examene Cambridge, bilete de avion valabile la achiziționarea unei tabere internaționale de limba engleză, e-readere și obiecte realizate din materiale reciclate, rucsaci, tricouri, căști audio, cărți în limba engleză și obiecte de papetărie.

În cadrul festivității a mai fost decernat Trofeul Excelenței, acordat Inspectoratului Școlar al Municipiului București, pentru cel mai mare număr de elevi înscriși în concurs, dar și distincția Certificate of Excellence acordată Cătălinei Georgescu, profesor de limba engleză la Colegiul Național “Emanuil Gojdu” – Oradea, desemnată îndrumătorul cu cei mai mulți elevi înscriși la ediția de anul acesta a Shakespeare School Essay Competition.

Concursul cu participare gratuită inclus în Calendarul Activităților Educative al ISMB, este organizat anual de Asociația Shakespeare School pentru Educație și se adresează elevilor între 11 și 19 ani de la școlile și liceele din toată țara.

Ambasadorul competiției de anul acesta a fost Andrei Roșu – sportiv de anduranță, câștigător al Cupei Mondiale de Ultra Triatlon, a cărui perseverență este o inspirație pentru tineri.