Documentarul „Delta Bucureștiului” va fi difuzat în premieră în cadrul Festivalului Internațional...

Documentarul „Delta Bucureștiului” va fi difuzat în premieră în cadrul Festivalului Internațional Ethnocineca de la Viena

DISTRIBUIȚI

Filmul documentar Delta Bucureștiului în regia Evei Pervolovici a fost selectat în cadrul Festivalului Internațional Ethnocineca, din perioada 12 – 19 mai 2022, eveniment cu peste 50 de proiecţii de film de lungmetraj și de scurtmetraj.

Coproducția (România/Franța 2020, 92 minute) va fi difuzată în premieră austriacă, în prezența regizoarei, în data de 16 mai 2022, începând cu ora 19.00, la Votiv Kino din Viena, fiind nominalizată pentru Excellence in Visual Award.

„«Delta Bucureștiului» este un documentar în care se întrepătrund inventiv povestea locului, în special a fostei mănăstiri închisoare Văcărești, dărâmată de Ceaușescu, și dramele câtorva femei care au trecut prin fostul spațiu de detenție, unde au și născut, și care sunt acum intervievate (una dintre ele, chiar alături de fiica ei venită pe lume la închisoare).” – Eva Pervolovici

Festivalul Ethnocineca cuprinde cinci secțiuni de competiție, International Documentary Award (IDA), Excellence in Visual Anthropology Award (EVA), Austrian Documentary Award (ADA), International Shorts Award (ISA), Ethnocineca Student Shorts Award (ESSA), care evidențiază tendințele și excelența filmului documentar contemporan.

Ethnocineca este cel mai complex festival austriac dedicat exclusiv filmului documentar și etnografic, aflat în acest an la cea de-a 16-a ediție. Cele opt zile de festival vor avea loc în cinematografele Votiv și Kino de France, unde vor fi difuzate 50 scurtmetraje, precum și lungmetraje de actualitate. Totodată, Ethnocineca reprezintă o platformă importantă de dialog, cu un număr remarcabil de participanți internaționali la ecranizări, la dezbateri, workshop-uri și masterclass-uri.

Membrii EUNIC Austria participanți la festival mai sunt Institutul Polonez de la Viena, Ambasada Republicii Federale Germania în Austria, Ambasada Belgiei în Austria.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.