Acasă Alte comunitati Documentarul „Pământul de care aparținem“, la Festivalul de Film de la Cracovia

Documentarul „Pământul de care aparținem“, la Festivalul de Film de la Cracovia

Institutul Cultural Român de la Varșovia susține participarea producătoarei Irina Malcea-Cândea și a directoarei de imagine Carmen-Bianca Tofeni, în perioada 1-4 iunie 2023, la Festivalul de Film de la Cracovia, unde va avea loc premiera mondială a filmului documentar The Land You Belong / Pământul de care aparținem, coproducție Italia-România. Organizatorii evenimentului au selecționat pelicula regizată de Elena Rebeca Carini și produsă de Irina Malcea pentru competiția internațională desfășurată în acest an la Cracovia.

Cea de-a LXIII-a ediție a Festivalului de Film de la Cracovia va avea loc în cinematografele din oraș în perioada 28 mai – 4 iunie 2023 și online pe platforma KFF VOD, în toată Polonia, în perioada 2-18 iunie 2023.

Sinopsis: O regizoare de treizeci de ani parcurge un drum lung, din Italia la București, în căutarea familiei biologice. Este însoțită de fratele ei biologic recent regăsit, pentru care această călătorie are un alt sens. Pentru Elena, călătoria este o căutare de sine, plină de întrebări despre cui aparține, despre abandon, rădăcini și legături familiale. Adoptată de un cuplu de italieni încă de mic copil, nu știe la ce să se aștepte și nici cum îi va afecta viața ei și a celor dragi ei.

Irina Malcea-Cândea a început să lucreze în cinematografie în anul 2011 și a înființat casa de producție „Luna Film” doi ani mai târziu. Este producătoare a filmelor documentare Teach, r. Alex Brendea, și Eu sunt Hercule, r. Marius Iacob, coproducătoare a filmului The Son, r. Ines Tanović, producător executiv al peliculei Charleston, r. Andrei Crețulescu, manager de producție al miniserialului de televiziune documentar româno-bulgar Palace for the People și producătoare a filmului documentar româno-italian The Land You Belong / Pământul de care aparținem, r. Elena Rebeca Carini, inclus în concursul Festivalului de la Cracovia.

Carmen-Bianca Tofeni a lucrat ca asistent de imagine la peliculele de lungmetraj Deus Ex Machina, r. Andrew Goth, și Comoara, r. Corneliu Porumboiu, și ca director de imagine la coproducția româno-sârbă Ivana cea Groaznică, r. Ivana Mladenović, și la filmul documentar The Land You Belong / Pământul de care aparținem.

Pe lângă pelicula susținută de ICR Varșovia, la festivalul cracovian mai sunt prezente și documentarele Globus, producția Polonia-România, r. Clara Kleininger-Wanik, inclus în competiția poloneză, și Între revoluții, r. Vlad Petri, care a avut premiera în cadrul Festivalului de Film de la Berlin și acum este prezentat în secțiunea Iluminacja.

Festivalul de Film de la Cracovia se află pe lista exclusivă a evenimentelor cinematografice calificate la Oscar la categoriile scurtmetraje (ficțiune, animație, documentar) și lungmetraj documentar, și oferă recomandări și pentru Premiul Filmului European la aceleași categorii. Festivalul este organizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene în cadrul programului „Europa Creativă”, al orașului Cracovia, Institutului de Film Polonez și Ministerului Culturii și Patrimoniului Național. Co-organizatorul evenimentului este Asociația Cineaștilor Polonezi, iar organizatorul principal este Fundația de Film din Cracovia.