Românii Ioana Corina Lupeanu și Răzvan Cotescu s-au impus în concursul internațional de dans sportiv Crystal Palace Cup de la Londra, la categoria Tineret Standard.
Competiția organizată în capitala Marii Britanii este una foarte importantă în calendarul internațional.
Crystal Palace Cup și-a disputat prima ediție în 2001. În acest sezon, la întrecere au participat numeroși campioni mondiali și europeni.
Perechea din România s-a clasat înaintea a două cupluri din Polonia: Kewin Espenszyt — Aleksandra Siwek și David Kozow — Caroline Kozow.