Acasă Cultura / Culte Dor de Eminescu

Dor de Eminescu

Unul din cele mai frumoase recitaluri dedicate lui Eminescu, susținut de actorul Ion Caramitru, neîntrecut tălmăcitor al versului eminescian, alături de reputatul clarinetist Aurelian Octav Popa, va fi prezentat duminică, 15 iunie, de Teatrul Național ”Mihai Eminescu” în colaborare cu UNITER, sub titlul „Dor de Eminescu”. 

Cei doi artişti, dialogând într-o formulă scenică inedită, în care cuvântul rostit se completează cu muzica, prezintă un spectacol alcătuit pe baza unor selecţiuni  din manuscrisele de poezie, proză şi filosofie ale marelui poet.  Recitalul reprezintă, totodată, un prilej rar de a auzi o limbă româna de calitate superioară, exerciţiu atât de necesar în timpurile noastre…„Grosul operei lui Eminescu se afla în celebra lui ladă cu care umbla pe unde se muta şi în care îşi ducea caietele şi notaţiile lui, şi care acum, în sfârşit, au fost tipărite prin sistem digital, facsimilate de către Academia Română. Mărturisesc că am avut o participare fundamentală la acest proces, pe durata mandatului meu la Ministerul Culturii”, afirmă Ion Caramitru.

La rândul său, Aurelian-Octav Popa completează: „Stilul contribuţiei mele muzicale în acest spectacol imaginat de Ion Caramitru este de sorginte simfonică şi este ca o fereastră către poezie. Nu este o ilustraţie ci un discurs aparte. Artele sunt orgolioase, nu se aseamănă, dar se pot întâlni dacă ajung la acel nivel superior al bucuriei împărtăşite”.

În vara anului 2011 recitalul Dor de Eminescu a fost prezentat cu succes deosebit în Statele Unite şi în Canada (turneu realizat sub egida ICR New York) demonstrând,  dacă mai era nevoie, că versul are audienţă, că Eminescu e un poet viu, iar poezia sa, mereu proaspătă.