Acasă America de Nord Două premiere românești în cadrul New York Film Festival

Două premiere românești în cadrul New York Film Festival

Cea de-a 59-a ediție a prestigiosului New York Film Festival (24 septembrie – 10 octombrie 2021) cuprinde, în selecția oficială, 32 de filme din 31 de țări, printre care două dintre cele mai importante pelicule românești, lansate anul acesta.

Astfel, în 25 și 26 septembrie, la Alice Tully Hall și Francesca Beale Theater, publicul american a putut urmări două proiecții cu filmul „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, în regia lui Radu Jude, câștigător, la Berlin, al Ursului de Aur. O săptămână mai târziu, în 5 și 6 octombrie, în aceeași sală Alice Tully, cu o capacitate de 1.000 de locuri, dar și în intimul Howard Gilman Theater, va rula ultimul lungmetraj al regizorului Radu Muntean, „Întregalde”, care a înregistrat un succes deosebit, cu ocazia premierei internaționale de la Cannes.

Festivalul de Film de la New York este, probabil, cel mai important festival de film organizat în Statele Unite ale Americii și una dintre cele mai longevive inițiative de acest gen. Prima sa ediție a avut loc in anul 1963 cu sprijinul Lincoln Center, care a continuat până astăzi să organizeze proiectul și să găzduiască proiecțiile de film.