Drumul lor s-a oprit la Cruceni

Drumul lor s-a oprit la Cruceni

Foto: Poliţia de Frontieră

Poliţiştii de frontieră de la Cruceni (Timiș) au depistat opt iranieni și trei irakieni, care au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România. Grupul a fost sprijinit de doi cetăţeni turci, acum cercetaţi pentru trafic de migranţi.

Migranții au fost descoperiți cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, în timp ce mergeau dinspre frontiera cu Serbia spre interior.

”Poliţiştii de frontieră au monitorizat grupul şi au observat că persoanele în cauză au aşteptat până când în zona a venit un autoturism care le-a preluat. Imediat, poliţiştii de frontieră au intervenit, au oprit autoturismul, iar persoanele în cauză au fost duse la sediul Poliţiei de Frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că grupul era format din 11 persoane din Iran și Irak, 5 bărbați și 3 femei, având vârste cuprinse între 22 și 42 de ani, precum şi trei minori de 4, 8 respectiv 16 ani. De asemenea, s-a mai stabilit ca şoferul autoturismului și pasagerul din dreapta care au preluat grupul de migranţi,sunt cetățeni turci, în vârstă de 19, respectiv 25 de ani, cu domiciliul în Romania”, se arată în comunicatul Poliţiei de Frontieră.

Totodată, s-a stabilit faptul că cetăţenii iranieni și irakieni au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România şi intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei cu ajutorul călăuzelor turce.