Acasă Alte comunitati „Drumul Lung spre Cimitirul Vesel” în inima Maramureșului

„Drumul Lung spre Cimitirul Vesel” în inima Maramureșului

Maramureșul revine în perioada 15-16 august în centrul atenției pentru a șasea ediție a proiectului inițiat de irlandezul Peter Hurley, intitulat „Drumul Lung spre Cimitirul Vesel”.

Din 2010 proiectul a reușit să pună sub reflector „cultura vie a satului românesc”, în special pe cea a Maramureșului, scoțând în evidență ceea ce este „o comoara europeană”.

În fiecare an de Sfânta Maria am amplasat o piatră de hotar, o bornă, în promovarea satului românesc. Sunt așa de încântat de conceptul nostru de anul acesta! Simt că ar putea să fie cel mai frumos dintre toate, pentru că sărbătorim esența satului în sine. Creăm o scenografie în care elementele autentice sunt îmbinate într-un singur concept fermecător! Săpânța e un sat viu, un fenomen care poate fi trăit doar vizitându-l! Esența nu poate fi transpusă pe scena unui oraș sau in străinătate. Magia satului se simte doar aici, pe viu. Anul acesta, sărbătorim această creație multimilenară: satul Carpatic autentic”, susține Peter Hurley.

Printre succesele de până acum se numără concertele inedite din Cimitrul Vesel din Săpânța semnate de compozitorul irlandez Shaun Davey („Vocile din Cimitirul Vesel” – 2010 si 2014), concertele semnate de maestrul Grigore Leșe (în 2010 – când a adus la Săpânța un veritabil „Buena Vista Social Club” al muzicii tradiționale românești; în 2011 – la înființarea proiectului „Pe drumurile lu’ Leșe” prin Țara Lăpușului), și concertul extraordinar care a contribuit la făurirea proiectului „Roots Revival România” (2013).

„Dacă există fotografi, jurnaliști sau documentariști din România, care doresc să surprindă momentul, mai ales în zilele dinaintea evenimentului, când vom pregăti scenografia pe pajiște, dar nu numai, și pe ulițe și în casele oamenilor din sat, vă rog să ne scrieți. Vă vom ajuta cum putem. La propuneri serioase aranjăm cazarea cu sătenii, găsim un ghid local, adică pe cineva care să vă conducă prin comună la locurile sau persoanele pe care doriți să le vizitați, ajutăm la transportul prin sat punând la dispoziție microbuzul Primăriei. Orice, doar să fie valorificat momentul. De asemenea organizăm câte un microbuz de la București, de la Cluj si de la Baia Mare, astfel încât deplasarea să fie cât mai ușoară si mai accesibilă pentru acest moment unic”, conchide irlandezul.