Economia europeană „a revenit pe drumul cel bun”, însă noul drum nu...

Economia europeană „a revenit pe drumul cel bun”, însă noul drum nu seamănă deloc cu cel de dinainte de pandemie

Progresele în ceea ce privește vaccinările împotriva COVID-19 și diminuarea pandemiei au făcut ca oficialii Uniunii Europene să se simtă optimiști. În timp ce guvernele statelor membre urmăresc cu atenție varianta Delta, un sentiment tot mai amplificat de normalitate revine în viața de zi cu zi a continentului european.

Săptămâna trecută, la Forumul Economic de la Bruxelles, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat pe un ton triumfător că „economia Europei a revenit în sfârșit pe drumul cel bun”, potrivit Politico. Dar, odată cu sfârșitul crizei de sănătate publică, un alt set de probleme încep să intre ușor în centrul atenției: când și în ce ritm să înceapă eliminarea sprijinului fără precedent al politicii fiscale și monetare, care a menținut economiile europene pe linia de plutire în ultimul an și jumătate.

Îngrijorarea, în special în rândul economiilor sudice mai precare, constă în faptul că normele europene vor forța toate statele membre să-și strângă centurile fiscale de siguranță prea devreme și într-un mod foarte rapid. Astfel, revenirea economică va fi afectată. În plus, mișcarea aceasta ar genera și implicații politice, care vor alimenta populismul și vor afecta coeziunea blocului comunitar.

”Șoimii fiscali” atenționează

 În ultimele săptămâni, o mulțime de comentatori așa-numiți „șoimi fiscali” au tras semnale de alarmă în anumite părți ale Bruxelles-ului, precum și în sudul Europei. Deși nu mai face parte din guvernul federal condus de Angela Merkel, fostul ministru german al Finanțelor, Wolfgang Schäuble, a scris recent un articol prin care sugerează că susține beneficiile unei austerități aplicate la nivel european.

La rândul său, Armin Laschet, succesorul cel mai probabil al cancelarului german Angela Merkel, a declarat: „Când se va termina această criză, când se vor termina efectele acesteia asupra economiei globale, politica germană și cea europeană vor trebui să revină la politicile de stabilitate definite de tratatul de la Maastricht”. La Bruxelles, comisarul european Valdis Dombrovskis, vicepreședintele al Comisiei Europene care are în sarcină problematicile zonei euro dorește, potrivit oficialilor, să restabilească regulile fiscale ale UE cât mai curând posibil, chiar dacă acest lucru va declanșa o austeritate fără precedent și așa-numitele „proceduri de deficit excesiv” în toate cele 27 de state ale blocului comunitar al UE.

Deocamdată, toată lumea se conectează pe fondul de recuperare Next Generation EU, în valoare de 750 de miliarde de euro, acordat țărilor membre pentru revenirea post-pandemică. De altfel, Comisia Europeană a transmis că politica fiscală ar trebui să reprezinte o prioritate a redresării economice în acest an, cât și în 2022.

Executivul comunitar a mai afirmat că „clauza de scăpare generală” care a suspendat Pactul de Stabilitate și de Creștere (cadrul de reglementare fiscală al UE), oferind guvernelor spațiu pentru cheltuielile necesare în pandemie, nu se va mai aplica din 2023. Această recomandare inițială s-a bazat pe previziunile economice ale Bruxelles-ului din luna mai. Înalți oficiali ai UE, precum și experții ai Băncii Centrale Europene, consideră că la distanță de două luni de la acele prognoze, datele economice sugerează o redresare și mai puternică a blocului comunitar.

Prognozele economice care urmează să fie publicate în luna iulie vor indica o creștere și mai puternică decât cea prefigurată de datele din primăvară. Acest lucru va crea un impuls și mai mare pentru cei care doresc să împingă țările membre înapoi spre prevederile Tratatului de la Maastricht, care presupunea un deficit de 3% pentru economiile naționale și un prag de 60% în ceea ce privește gradul de îndatorare din PIB. – mai mule pe Digi24.ro