Educația, punctul de pornire al luptei împotriva traficului de persoane

Educația, punctul de pornire al luptei împotriva traficului de persoane

Coordonator al Grupului pentru combaterea traficului de persoane din Parlamentul României, deputatul Angel Tîlvăr a condus, marți, 9 octombrie, lucrările celei de-a VI-a ediții a Conferinței Internaționale pentru Combaterea Traficului de Persoane care s-a desfășurat la Palatul Parlamentului.

Anul acesta, abordarea acestui grav flagel și a infracțiunilor conexe s-a făcut sub tema Combaterea Traficului de Persoane – o luptă continuă, discuțiile fiind structurate pe două sesiuni cu tematici de interes major: ”Traficul de persoane – colaborarea consolidată a instituţiilor naţionale şi internaţionale în descurajarea, prevenirea şi sancţionarea traficului cu fiinţe umane şi sprijinirea victimelor” și “Migraţia ilegală – acţiuni concertate ale Uniunii Europene, ale organizaţiilor internaţionale şi ale statelor în zonele de origine, de tranzit şi de destinaţie finală”.

Au participat reprezentanți ai Guvernului, parlamentari, ambasadori și alți membri ai corpului diplomatic, reprezentanți ai Comisiei Europene, personalităţi ale vieţii culturale şi religioase, ale mediului academic, alături de un număr semnificativ de ONG-uri implicate în demersurile de combatere a traficului de persoane.

Deputatul Angel Tîlvăr a arătat că direcțiile urmărite de Grupul pentru combaterea traficului de persoane au vizat reducerea traficului de persoane atât în România, ca țară de origine și tranzit (cu potenţial de a deveni ţară de destinaţie), cât și în Uniunea Europeană, prin sporirea acțiunilor de prevenție, creșterea numărului de anchete penale și condamnări care să-i vizeze pe traficanți, optimizarea acțiunilor specifice ale organelor de aplicare a legii, consolidarea sistemelor de gestiune integrată a frontierelor, asigurarea măsurilor pentru protecția victimelor. Pentru ca toate aceste acțiuni să aibă efectul scontat, este nevoie de un efort continuu, susținut și de o colaborare strânsă cu societatea civilă locală și omologii internaționali. “Îmi doresc foarte mult să reușim să ne unim forțele, noi, toți cei implicați în această luptă, pentru a putea combate în mod eficace traficul de persoane”, a afirmat Tîlvăr.

Vorbitorii s-au referit, printre altele, la necesitatea acordării unei atenţii deosebite componentei educaţionale, au abordat problema situaţiei românilor care se află în afara ţării, pentru a-i ajuta să nu cadă victimă traficanţilor.

În context, reprezentanții ONG-urilor au vorbit despre dificultățile întâmpinate în activitatea de ajutorare a victimelor traficului de persoane, apreciind progresele realizate în crearea cadrului legal, dar accentuând nevoia implementării și aplicării concrete a legislației.

Am dorit și mă bucur că am reușit să abordăm această temă atât de actuală și de complexă, dintr-o perspectivă nepolitizată și cât mai obiectivă! Am încercat să ne axăm pe problematicile fenomenului traficului de persoane, sub toate aspectele: componenta instituţională, cea non-guvernamentală care se concentrează pe ajutorarea victimelor traficului de persoane, dar și implicarea ofițerilor atașați misiunilor diplomatice, a cultelor și a mediului academic, cu sprijinul reprezentanților Comisiei Europene specializați în Politicile UE de combatere a traficului de ființe umane. Totodată, cred că avem nevoie de o colaborare mai activă cu presa, ţinând seama de influenţa pe care aceasta o are asupra opiniei publice”, a Angel Tîlvăr.