Doar 19% dintre românii cu vârste între 25 și 64 de ani au absolvit studii superioare, față de o medie de 43% în țările membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), potrivit raportului Education at a Glance 2026, publicat marți.
Datele OCDE indică diferențe importante în funcție de nivelul de educație și în ceea ce privește participarea pe piața muncii. Aproximativ 70% dintre femeile din România cu vârste între 25 și 34 de ani care nu au absolvit liceul sau o formă echivalentă de învățământ nu fac parte din populația activă. În cazul femeilor de aceeași vârstă cu studii superioare, proporția este de aproximativ 10%.
România se situează peste media OCDE în ceea ce privește orientarea absolvenților de studii superioare către domeniile STEM. Aproximativ 30% dintre absolvenții români de studii superioare au urmat specializări în știință, tehnologie, inginerie sau matematică, față de 23% la nivelul OCDE.
Raportul arată, în același timp, că România alocă educației o parte mai redusă din cheltuielile publice decât media organizației. În 2023, cheltuielile pentru educație au reprezentat 6,4% din totalul cheltuielilor publice, comparativ cu 9,8% în țările OCDE.
Raportate la pib, cheltuielile publice pentru educație au ajuns la 2,6% în România în 2023, față de 2,4% în 2015. Media OCDE a fost de 4,2% din PIB în 2023.
Raportul indică și un deficit de cadre didactice. La începutul anului școlar 2024–2025, OCDE estimA că România avea un deficit echivalent cu 2,8% din posturile didactice cu normă întreagă din învățământul primar și secundar public. Valoarea se află printre cele mai ridicate în rândul statelor pentru care există date comparabile.
Deficitul diferă în funcție de disciplină, fiind mai pronunțat în cazul profesorilor de matematică și științe.

















