Un Acord de colaborare în domeniile ştiinţei, învăţământului şi culturii, între România şi Polonia a fost semnat, în Polonia, de secretarul de Stat Alexandru Victor Miculași secretarul de Stat pentru afaceri parlamentare, comunitatea poloneză din străinătate şi diplomaţie publică, Jan Dziedziczak.Programul de aplicare asigură baza juridică pentru intensificarea schimburilor româno-polone în domeniile culturii, educaţiei, cercetării ştiinţifice, mass-media, tineretului şi sportului, urmărind să asigure condiții favorabile pentru dezvoltarea nivelului de învățare a limbii materne precum şi istoria, geografia şi cultura celor două state.
În acest context, a fost subliniat potenţialul programului pentru dinamizarea relaţiilor culturale şi educaţionale dintre cele două state, prin colaborarea la nivelul organizaţiilor şi instituţiilor guvernamentale, dar și al uniunilor și asociațiilor de creație, al specialiștilor și experților.
De asemenea, secretarul de stat Micula a avut un dialog cu subsecretarul de stat pentru politici de securitate, afaceri consulare si politica estică, Bartosz Cichocki, pe tema modalităților de dezvoltare a unor proiecte concrete, în domeniul cultural. Părțile au convenit asupra importanței promovării de inițiative comune, în orizontul anului 2018, care marchează Centenarul Marii Uniri a României, respectiv al Independenţei Republicii Polone.
Totodată, cu acest prilej, s-a procedat la un schimb de opinii cu privire la noua lege a Educației din Ucraina, la Opinia Comisiei de la Veneția cu privire la această lege și evoluțiile din Ucraina, Federația Rusă și Republica Moldova.