Cehia, Ungaria, Italia și Lituania cer înființarea ELI – ERIC/Laserul de la...

Cehia, Ungaria, Italia și Lituania cer înființarea ELI – ERIC/Laserul de la Măgurele, dat la o parte

Cehia, Ungaria, Italia și Lituania au solicitat în mod oficial Comisiei Europene înființarea noii organizații pan-europene, cunoscută sub numele de ERIC Extreme Light Infrastructure (ELI ERIC). Regatul Unit a confirmat să se alăture ca observator fondator.

Instalațiile ELI din Republica Cehă și Ungaria vor funcționa împreună ca cele mai avansate laboratoare laser din lume sub umbrela unui Consorțiu European de Infrastructură de Cercetare (ERIC). Noua formă juridică permite țărilor membre să guverneze instalațiile în comun și să le pună la dispoziția comunității științifice ca organizație internațională unică.

Acesta este un pas important al unui proces supravegheat de Comisia Europeană pentru crearea unui ERIC prin faptul că demonstrează sprijinul politic necesar pentru susținerea durabilă în viitor. Comisia Europeană va analiza cererea, iar membrii se așteaptă să fie confirmată în termen de șase luni. – eli-laser.eu

 Conducerea Laserului de la Măgurele: Propunerea afectează interesele României

Reacția ELI-NP (Laserul de la Măgurele):

“Suntem uimiți și în același timp indignați să vedem poziția de pe site-ul ELI-DC conform căreia pilonii din Cehia și Ungaria ai proiectului ELI au aplicat formal la Comisia Europeană pentru a forma o nouă infrastructură paneuropeană numită Extreme Light Infrastructure ERIC (ELI ERIC). O astfel de acțiune este nedreaptă, netransparentă și nu reflectă scopul și spiritul ELI-DC și al colaborării între cele trei state pentru a implementa împreună proiectul ELI.

Aplicarea pentru Faza a doua fără ELI-NP este în primul rând complet nejustificată, atât legal, cât și etic și afectează puternic interesele României, dacă luăm în considerare cel puțin pactul politic din decembrie 2018, aplicarea Fazei 1, când ELI-NP a fost unul dintre membrii fondatori, împreună cu ceilalți doi piloni ELI, deciziile Comisiei Europene necesitând ca toate cele trei state să fie parte din ELI-ERIC și investiția uriașă a României în proiectul ELI și angajamentul exprimat deja de la început pentru a fi parte din ELI-ERIC.

ELI-NP a fost în permanență și este în continuare determinat și pregătit să intre în ELI-ERIC:

  1. Din punct de vedere științific și din punct de vedere tehnic ELI-NP este la un nivel similar, în complementaritate și sinergie cu celelalte două piloane în privința capacității de a oferi gradual facilitățile infrastructurii. Clădirile și laboratoarele sunt deja pregătite, iar echipamentul principal, Sistemul Laser de Mare Putere 2×10 PW, precum și amplasamentele corespunzătoare experimentelor sunt disponibile întregii comunități științifice internaționale. Celălalt mare echipament, Fasciculul Gamma de Energie Variabilă, care va fi folosit de comunitatea de fizică nucleară, va fi operațional în decembrie 2022.
  2. Din punctul de vedere al achiziției și asumării documentației pentru ELI-ERIC, ELI-NP și România au depus aplicația pentru Faza 1 la ELI-ERIC și nu există niciun motiv ca România să fie scoasă din Faza 2. ELI-NP a lucrat la toată documentația pentru această a doua fază și a completat-o împreună cu ceilalți doi piloni.

Ideea formării ELI-DC sub coordonarea DG Research a fost de a lega și întări colaborarea între cei trei piloni și de a reuni comunitatea științifică europeană în jurul unicei și celei mai complexe infrastructuri paneuropene de cercetare, total opusă comportamentului pe care îl vedem zilele acestea.

Scopul ELI-DC este acela de a contribui la integrarea celor trei piloni și nu la separarea lor. Prin această acțiune ELI-DC încearcă să izoleze ELI-NP de comunitatea științifică europeană, încâlcând toate angajamentele Consiliului de Competitivitate din 2009. În același timp, a pretinde că ELI-ERIC, fără ELI-NP, prezintă aceleași calități, performanțe și potențial este lipsit de temei și nu corespunde realității științifice și tehnice. ELI-NP are potențialul de a ridica ELI-ERIC acolo unde trebuie și orice analiză corectă poate arăta ușor asta. Nu există absolut niciun motiv pentru ca ELI-NP să nu fie unul dintre fondatorii ELI-ERIC.

Conștienți că este în interesul nostru comun de a întări și promova valorile Zonei Europene de Cercetare, cerem ca aplicația pentru Faza 2 să fie retrasă și să fie redepusă cu toți cei trei piloni ca membri fondatori.

Suntem pregătiți, așa cum am subliniat constant, să participăm la ELI-ERIC și, de asemenea, să îl găzduim, așa cum a fost stabilit în decembrie 2018 de către Comisarul European pentru Cercetare Moedas împreună cu miniștri Cercetării din Cehia, Ungaria și România, precum și pentru a pune la dispoziția întregii comunități științifice europene infrastructura ELI-NP.

Credem că în condițiile bunei-credințe și ale faptelor adevărate, atmosfera de colaborare justă între cei trei piloni va fi refăcută. Managementul ELI-NP, 16 mai 2020”.

 Scandalul cu italienii

Edupedu.ro amintește că România a reziliat în urmă cu un an contractul cu un consorțiu condus de Institutul de Fizică Nucleară din Italia pentru construirea celui de-al doilea mare echipament de cercetare din proiectul Laserului de la Măgurele: Sistemul Gama de Energie Variabilă. Contractul reziliat era în valoare de 66 de milioane de euro. Italienii au dat în judecată partea română, procesul se judecă și în prezent, iar între timp compania americană Lyncean Technologies a câștigat licitația pentru construirea Sistemului Gama, semnându-se un contract în valoare totală de 49 milioane euro.

Echipamentele fundamentale de cercetare de la Măgurele sunt cei doi laseri de mare putere (fiecare de 10PW) și acceleratorul de electroni ca generator de Fascicul Gamma de mare intensitate.

În martie 2019, unul dintre cei doi laseri a atins puterea maximă pentru care a fost proiectat – 10 PW, marcând o premieră în cercetarea mondială

Construirea Sistemului Fascicul Gamma a întârziat, însă. Sistemul trebuia realizat de Consorțiul EuroGammaS, condus de Institutul Național de Fizică Nucleară din Italia, în baza unui contract de 66 de milioane de euro, semnat în martie 2014

Ca urmare a întârzierilor, partea română a reziliat contractul în valoare de 66 de milioane de euro pentru instalarea Sistemului Fascicul Gamma, în noiembrie 2018, iar italienii au dat în judecată institutul din România, pentru anularea rezilierii

Problema a căpătat și o pronunțată dimensiune politică, după ce a fost discutată la întâlniri bilaterale la cel mai înalt nivel. Comisarul european Corina Crețu a vorbit despre ”îngrijorarea Comisiei Europene” și a cerut ”găsirea unei soluții cât mai rapide de către autoritățile române și contractorul selectat de acestea pentru implementarea fazei a doua a proiectului”

 Laserul de la Măgurele este cel mai mare proiect științific din România

​Laserul de la Măgurele este cel mai mare proiect științific din România. În valoare totală de 356 de milioane de euro, proiectul Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP) de la Măgurele găzduiește deja cel mai puternic laser din lume și are ca obiectiv realizarea de cercetări în domeniul laserelor și a fizicii nucleare. ELI-NP a atins puterea de 10PetaWatts în urmă cu un an și a început experimentele.

Primul moment cheie în nașterea proiectului a fost în decembrie 2009, când Consiliul celor 27 de miniștri ai cercetării din Uniunea Europeană a aprobat declarația prin care România, Cehia și Ungaria se angajau să construiască împreună infrastructura pan-europeană de cercetare ELI. României i-a revenit rolul construirii, în campusul științific de pe Platforma Măgurele-București, a ELI-NP.

În iunie 2011, Dragoș Ciuparu – care și atunci era șeful Cercetării în România – depunea la Comisia Europeană o propunere de finanțare a proiectului.

Pe 18 septembrie 2012, Comisia Europeană a aprobat finanțarea de 180 de milioane euro a proiectului ELI de la Măgurele.

În cadrul proiectului paneuropean Extreme Light Infrastructure (ELI), Cehia, România și Ungaria sunt statele gazdă care au avut ca obiectiv să ridice câte o componentă a proiectului. Concret, cele trei state au construit mai multe lasere, fiecare cu scopul de a face cercetări în ceea ce privește lumina de mare intensitate într-un anumit domeniu de studiu. ELI-NP, complexul de la Măgurele, are ca obiectiv aprofundarea fizicii nucleare folosind fascicule laser cuplate cu gamma.

În 2018, Gérard Mourou – cercetătorul a cărui teorie a fost aplicată la Măgurele pentru a construi laserul care să atingă puterea de 10 PetaWatts (PW) fără să distrugă întreg sistemul de oglinzi – a primit Premiul Nobel pentru Fizică pentru “invenții inovatoare în domeniul fizicii laser”. Gerard Mourou a făcut mai multe vizite în România și a convins autoritățile române să se bazeze în proiectul de cercetare pe ideea sa, adică să aplice tehnica de amplificare a pulsurilor laser numită “Chirped pulse amplification”.

 Sindicaliștii de la Hermes cer demiterea lui Nicolae-Victor Zamfir

Federația Sindicală Hermes din învățământ superior și cercetare științifică atrage atenția opiniei publice și a autorităților asupra situației catastrofale de la Institutul Național pentru Fizică și Inginerie Nucleară – Horia Hulubei (IFIN-HH) Măgurele și cere public demiterea/revocarea de urgență din funcția de director general al IFIN-HH a ului Nicolae-Victor Zamfir pentru dezastrul managerial în care a împins ELI-NP dar și celelalte departamente din institut, culminând cu eliminarea ELI-NP din consorțiul european ELI!

”În IFIN-HH locul cercetării a fost luat de un război în toată regula între cercetători și directorul general susținut de apropiații săi cu funcții de conducere din aparatul administrativ.

Dl. Nicolae-Victor Zamfir a beneficiat de tot sprijinul financiar, administrativ, politic și mediatic pe care l-a solicitat, conducând despotic cel mai mare institut național din România încă din 2004. Problemele manageriale și științifice semnalate de către cercetători au apărut public foarte rar, iar excluderea ELI-NP din Europa reprezintă dovada clară a incompetenței manageriale. Mai mult, guvernul francez a transmis instituțiilor de cercetare din Franța să sisteze orice colaborare cu IFIN-HH. Acesta este o situație fără precedent în cercetare și echivalează cu un embargo, fiind evident că Nicolae-Victor Zamfir a devenit ”persona non grata” pentru foștii parteneri și guvernele țărilor lor. Or, în fizică, un fapt dovedit experimental devine regulă. (Anexăm mesajul oficialilor francezi)

Sprijinul politic nu a întârziat să apară nici de această dată. Observăm cu stupoare, chiar și în ceasul al 12-lea, cum secretarul de Stat responsabil de cercetarea științifică, Dragoș Ciuparu, refuză să prezinte opiniei publice realitatea. Acesta este la curent atât cu embargoul Franței cât și cu decizia de eliminare a ELI-NP din Consorțiul European și nu de acum, ci de un an, însă livrează portalurilor de știri fake-news după fake-news pentru a–l menține în funcția de director general IFIN-HH dl. Zamfir de care îl leagă o strânsă prietenie. Chiar dl Dragoș Ciuparu a semnat Ordin ilegal prin care se prelungește mandatul acestuia în funcția de director general, document păstrat secret de către MEC pentru a îngreuna contestarea lui în instanță. Dl Zamfir are 68 de ani și un eșec managerial de răsunet care nu îi permit să mai ocupe funcția. Știrea eliminării ELI-NP din consorțiul European a apărut în revista Nature încă din data de 28 mai 2019, cu un an în urmă, iar mesajele de lamentare transmise zilele acestea nu fac cinste unui cercetător. Domnul Dragoș Ciuparu s-a discreditat definitiv și este evident că nu mai poate gestiona domeniul cercetării științifice.

Întrucât neregulile în activitatea d-lui Nicolae-Victor Zamfir sunt nenumărate, vom insista doar pe câteva aspecte, cele mai grave, probate dincolo de orice discuție:

(1)  Eliminarea ELI-NP din consorțiul European ELI (ERIC) și pierderea finanțării europene;

(2)  Ratarea contractului cu parteneri europeni pentru construcția sistemului gamma din cadrul ELI-NP și deteriorarea relațiilor cu țările membre ale EuroGammaS;

(3)  Aducerea IFIN-HH sub embargo cu Franța, IFIN-HH fiind exclus din toate colaborările cu instituții din Franța;

(4)  Sabotarea inexplicabilă a colaborărilor internaționale ale Departamentului de Fizică Nucleară din IFIN-HH, poate pentru scăderea producției științifice a cercetătorilor, văzuți ca o amenințare pentru poziția sa de director general al IFIN-HH, poziție ocupată ilegal;

(5)  Folosirea funcției de președinte al Consiliului de Adminstrație al IFIN-HH pentru a induce în rândul salariaților ideea dizolvării Consiliului Științific al institutului prin Hotărâre a CA, însă, la cererea cercetătorilor nu poate furniza Hotărârea CA pe care o invocă. CA nu are atribuții științifice, iar membrii Consiliului Științific sunt aleși prin vot de cercetători, așa cum se face în toate institutele naționale, iar președintele CS este membru de drept în CA. Mai grav este că, pe pagina oficială a direcției de cercetare din MEC, secretarul de stat Dragoș Ciuparu a eliminat deja numele președintelui ales al CS din componența CA, devenind complice la abuzul directorului general/președinte CA;

(6)  Declanșarea a numeroase cercetări disciplinare sau de etică împotriva unor cercetători,  pentru a-i concedia, folosindu-se de rapoarte ce falsifică realitatea și inventează fapte, ce oricum nu constituie abateri disciplinare și care ar cădea în fața oricărei Comisii independente de cercetare disciplinară. La IFIN-HH, comisia este formată din cei care au făcut sesizarea în toate cazurile, adică membri ai Comitetului de Direcție IFIN-HH și persoane cu funcții de conducere la ELI-NP;

(7)  Interzicerea accesului în incinta IFIN-HH a reprezentantului sindicatului pentru asistarea unui membru de sindicat în fața Comisiei de cercetare disciplinară și refuzul comunicării înscrisurilor ce stau la baza cercetării disciplinare;

(8)  Refuzul organizării concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de conducere și demiterea celor care nu răspund ordinelor sale ilegale;

(9)  Semnarea foarte discret, fără știința cercetătorilor, a unui contract de asistență tehnică de 35.000 Euro/zi fără TVA pentru operare și mentenanță sisteme laser ELI-NP, în total 30 milioane de euro plus TVA ce trebuie plătiți din fondurile proprii IFIN-HH, efort financiar ce va destabiliza celelalte departamente pe termen lung. (Anexat)

Toate aceste abuzuri clare sunt completate de atmosfera de teroare instituită în institut și șicanarea permanentă a cercetătorilor care, în viziunea acestuia, i-ar periclita poziția de director general. Pentru a-și conserva privilegiile este gata să sacrifice întregul institut, fapt ce nu trebuie permis sub nicio formă de autoritătile care au în mână soluția salvării IFIN-HH prin revocarea ordinului de numire a directorului general. Institutul are suficienți cercetători experimentați ce pot ocupa legal poziția de director general pentru a readuce IFIN-HH la loc de frunte în cercetarea românească și internațională.

Federația va depune toate eforturile pentru salvarea institutelor naționale, a cercetării din ghearele acestor baroni și ale autorităților complice”, se arată într-un comunicat semnat de vicepreședintele sindicatului, dr George Epurescu. Foto – eli-laser.eu