Elena Mîndru Quartet va susţine două concerte de jazz la New York

Elena Mîndru Quartet va susţine două concerte de jazz la New York

În zilele de 24 şi 25 februarie, în clubul Lantern Hall, respectiv Rockwood Music Hall, vor avea loc două concerte de jazz susţinute de formaţia denumită Elena Mîndru Quartet, eveniment organizat cu sprijinul ICR New York.Elena Mîndru Quartet este format din românca Elena Mîndru (voce), pianistul finlandez Tuomas J. Turunen, contrabasistul finlandez Kaisa Maensivu și persuționistul american Joe Peri.

Elena Mîndru este una dintre cele mai valoroase reprezentante ale jazz-ului românesc și european. Actualmente doctorandă în cadrul Departamentului de jazz al Sibelius Academy din Helsinki, ea este deținătoarea unui masterat în interpretare și compoziție de jazz, obținut la Royal Academy of Music din Århus, Danemarca, în cadrul programului Nordic Master of Jazz, un program de parteneriat între RAMA, Royal College of Music Stockholm, Suedia, și Sibelius Academy Helsinki, Finlanda.

De asemenea, artista este absolventă a Secției de compoziție a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, Cluj-Napoca, la clasa profesorului Adrian Pop

În 2017, vocalista va înregistra cel de-al patrulea album personal, împreună cu Jyväskylä Big Band și pianistul Tuomas J. Turunen.

În august 2017, va debuta pe scena muzicală germană, prin concerte de jazz simfonic în cadrul Heidelberg Castle: Jazz meets Klassik și concerte de cvintet în Berlin, iar în aprilie 2017, va concerta alături de Orchestra de Cameră Radio, la București.

Elena Mîndru a reprezentat Radio România Cultural, ca solistă, a Euroradio Jazz Orchestra 2014, în Praga, în luna octombrie.

În noiembrie 2014, a fost artist rezident în New York al Arts Promotion Centre Finland (Taiteen edistämiskeskus). Tot în 2014, artista și-a lansat cel de-al doilea album de jazz, Evening in Romania, împreună cu cvintetul ei finlandez, după câștigarea competiției Young Nordic Jazz Comets Finland 2014.

În 2012, protagonista a câștigat premiului al doilea și premiul publicului în cadrul Montreux Jazz Voice Competition, distincții acordate de către un juriu prezidat de celebrul aranjor și compozitor american Quincy Jones. În luna mai 2014, a câștigat competiția Young Nordic Jazz Comets Finland, alături de unul dintre cele mai active proiecte ale sale – Elena Mîndru Finnection (Elena&The Rom Ensemble). În iunie 2015, grupul reprezintă postul de radio finlandez Yle, în finala competiției European Jazz Competition, la Rotterdam, Olanda.

Basista și compozitoarea finlandeză KAISA MÄENSIVU rezidează, în prezent, la New York, unde își finalizează studiile masterale la renumita universitate Manhattan School of Music.

Bateristul și percuționistul de jazz JOE PERI este cunoscut drept un „cameleon muzical”, datorită experienței sale în a interpreta o multitudine de stiluri sonore în contexte cât mai diverse.

elena-mindru-quartet-in-new-yorkPiesele lor combină într-un mod inedit elemente din muzica tradițională românească cu jazz-ul modern. Vocea Elenei Mîndru e acompaniată de un trio de jazz acustic, în combinație cu sunete electronice – un caracter distinct și special al muzicii lor. De asemenea, repertoriul va conține și piese standard de jazz internaționale și românești, dar și altele tradiționale, reorchestrate, precum și compoziții proprii.