Acasă Stiri Elvețienii au respins prin referendum propunerea de blocare a accesului lucrătorilor din...

Elvețienii au respins prin referendum propunerea de blocare a accesului lucrătorilor din UE

Cetățenii Elveției au respins, prin referendum, o propunere de restricționare a liberei circulații a forței de muncă între țara lor și cele ale Uniunii Europene.

63 la sută dintre alegătorii din Elveția au răspuns negativ, duminică, la o propunere de restricționare a liberei circulații a lucrătorilor între țara lor și cele din Uniunea Europeană.

Propunerea, lansată de Partidul Popular Elveţian (Schweizerische Volkspartei – SVP), partid evaluat ca fiind de dreapta, a fost supusă votului cetățenilor în cadrul unui referendum. Referendumul se desfășoară duminică, 27 septembrie și încă nu s-a încheiat, dar rezultatele sale sunt deja anticipate pe baza unor sondaje de opinie.

Propunerea de restricționare a accesului lucrătorilor străini aducea drept argument faptul că, în fiecare an, în Elveţia se mută circa 75.000 de cetăţeni proveniți din UE, ceea ce duce la suprapopularea Elveției şi la scumpirea locuinţelor.

Punctul de vedere favorabil menținerii actualei situații este acela că, dacă s-ar bloca accesul angajaților străini, în Elveția s-ar accentua criza de lucrători calificați.

SVP este cel mai numeros partid din Parlamentul Elveției.