Acasă Cultura / Culte Emisiune filatelică dedicată Paștilor

Emisiune filatelică dedicată Paștilor

În apropierea celei mai mari sărbători a creștinătății, Învierea Domnului Iisus Hristos, Romfilatelia introduce în circulație, marți, 22 martie a.c., emisiunea de mărci poștale Sfintele Paști 2022.

Emisiunea este alcătuită din două mărci poștale, ambele cu valoarea nominală de 2,60 lei, o coliță dantelată, cu valoarea nominală de 32 lei, două minicoli, un plic „prima zi” și un album filatelic special.

În acest an, icoanele ilustrate în cadrul emisiunii, au fost selectate din patrimoniul Bisericii Kretzulescu din București, care a împlinit 300 de ani de la zidire, anunță Romfilatelia.

Monument istoric, reper al Căii Victoriei din București, Biserica Kretzulescu își are anul ctitoriei la 1718, când Iordache Kretzulescu și Safta Brâncoveanu (fiica voievodului martir) s-au întors din surghiunul de la Constantinopol.

Sărbătoarea Paștelui este o sărbătoare a bucuriei și speranței, lumânările aprinse în noaptea Învierii alungă întunericul și frica, lumina lor însoțește optimismul și emoția momentului în care din piepturile a milioane de creștini răsună: Hristos a Înviat!, la care aievea, un ecou dumnezeiesc răspunde: Adevărat a Înviat!

Cele două mărci poștale ale emisiunii alături de colița filatelică prezintă în imaginile lor o istorie biblică ușor de descifrat și mai ales ușor de înțeles: Intrarea în Ierusalim (marca coliței filatelice) în care Iisus este aclamat ca un adevărat Împărat, pentru ca după puține zile să fie judecat și condamnat la moarte prin crucificare, părăsit de semeni și ucenicii Săi, devenind simbolul dumnezeiesc al jertfei pentru mântuirea oamenilor.

Toate imaginile folosite la realizarea emisiunii de mărci poștale Paști 2022 au fost puse la dispoziție de slujitorii bisericii Kretzulescu, fapt pentru care Romfilatelia transmite cele mai alese mulțumiri.

Romfilatelia mulțumește Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru Înalta Rezoluție, binecuvântare, precum și pentru sprijinul documentar acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale de către reprezentanții desemnați ai Bisericii Ortodoxe Române.