Acasă Italia Eroul român din Trento

Eroul român din Trento

Ambasadorul României în Italia, George Bologan, a avut o convorbire telefonică şi a transmis un mesaj de apreciere si solidaritate către cetăţeanul de origine română Ştefan Iusco, care în noaptea de 2 spre 3 august 2016 a fost protagonistul unui act de eroism în Provincia Trento, salvând din flăcări o bătrână care risca să îşi piardă viaţa.

Românul a fost transportat cu arsuri de gradul 2 şi 3 la spital. Presa locală l-a descris ca pe un adevărat erou.

O descriere a valorii omeniei este sensibilitatea şi puterea de sacrificiu său de dăruire pentru cel de lângă tine. Un gest de umanitate şi generozitate din partea unui român care ne face cinste. Domnul Iusco a subliniat că îşi doreşte ca oamenii să fie mai uniţi şi că mesajele pozitive, caracterul şi faptele bune fac adevărata diferenţă între persoane. Domnul Stefan Iusco este unul dintre multele cazuri ce ne fac să ne simţim mândri şi care ne oferă un model civic. Suntem alături de familie si de compatriotul nostru căruia îi transmitem “însănătoşire grabnică!”„, se arată într-un anunț al Ambasadei României în Italia postat pe pagina de Facebook.