Eveniment literar dedicat sibianului Oskar Pastior, la Berlin

Eveniment literar dedicat sibianului Oskar Pastior, la Berlin

În luna octombrie a acestui an Oskar Pastor ar fi împlinit 90 de ani. Cu această ocazie, Institutul Cultural Român din Berlin în colaborare cu salonul ”Attico” organizează un eveniment literar care aduce un omagiu operei lui Oskar Pastior prin intermediul unor lecturi, cugetări poetice, discuții și amintiri personale. Manifestarea va avea loc în spațiile salonului ”Attico” din Berlin, pe 18 și 19 decembrie, cu începere de la orele 19.30. Salonul literar a fost înființat în urmă cu trei ani, având ca focus poezia contemporană. Evenimentele organizate în cadrul salonului s-au bucurat de participarea unor scriitori consacrați, printre care amintim Marcel Beyer, Monika Rinck, Brigitta Falkner, Marion Poschmann, Elke Erb și Ernest Wichner.

Oskar Pastior s-a născut în Sibiu în comunitatea germană din România. Pastior a fost deportat în 1945 în Uniunea Sovietică la muncă forţată. A revenit în România unde a studiat germanistică și a lucrat ca redactor al emisiunilor în limba germană de la Radio București. În 1964 a publicat primul său volum de poezii „Offene Worte” (”Cuvinte deschise”). În 1968 a părăsit definitiv România și s-a stabilit la Berlin. În timpul vieții i-au apărut peste 40 de publicații. A primit mai multe distincții pentru creația sa literară, printre care amintim: Peter-Huchel-Preis (2001), Erich-Fried-Preis (2002), Walter-Hasenclever-Preis (2000) și cel mai prestigios premiu german pentru literatură, Premiul Georg Büchner (2006). Oskar Pastior a fost prieten apropiat al scriitoarei Herta Müller, experiența lui de viață inspirându-i scriitoarei volumul ”Leagănul respirației”, lansat cu ocazia decernării premiului Nobel pentru literatură în anul 2009.